Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
#RețeteleMobexpert: Cum poți prepara un Guacamole delicios în 3 pași simpli
Cu toții am simțit cel puțin o dată nevoia de a avea la îndemână un snack fresh și în același timp delicios, care să se prepare rapid și fără prea mult efort. Astfel, continuăm seria rețetelor Mobexpert cu o propunere de gustare perfectă pentru momentele tale de răsfăț în bucătărie. Iată cum poți prepara un Guacamole ca la carte, în 3 pași simpli, folosind câteva ustensile și accesorii pentru gătit care îți vor face cu siguranță viața mai ușoară în bucătărie.
Sumar
Guacamole
Guacamole este un preparat specific mexican care are ca ingredient de bază avocado. De asemenea, acesta este extrem de aromat și foarte ușor de pregătit, iar cu ustensilele și accesoriile pentru gătit potrivite pregătirea acestui preparat va deveni o adevărată plăcere.
Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara un Guacamole autentic:
- 2 Avocado
- Roșii
- Usturoi
- Coriandru
- Ceapă roșie sau albă după preferințe
- Opțional: chili flakes & jalapeno
- Asezonare: sare, piper, ulei de măsline, lime
De ce ustensile ai nevoie pentru prepararea snack-ului
Atunci când alegi să prepari acasă Guacamole și îți dorești să aibă un gust cu adevărat autentic, trebuie să ai la îndemână ustensile care să te ajute în procesul de pregătire a gustării. Așadar, nu trebuie să îți lipsească un set de cuțite bine ascuțite, un tocător, două râșnițe pentru sare și piper, olivieră și o foarfecă de bucătărie cu care să tai coriandrul proaspăt. Cu toate acestea, elementul cheie în procesul de preparare al faimosului Guacamole este Speedwing. Dispozitivul pentru tocat te va ajuta să obții textura perfectă a preparatului, fără efort și într-un timp record.
Cum poți pregăti un Guacamole perfect
Guacamole este unul dintre cele mai simple feluri de mâncare pe care le poți găti dacă respecți câțiva pași simpli, dar esențiali pentru un rezultat final perfect. Iată cum poți prepara un Guacamole cu gust autentic chiar la tine acasă:
Pasul 1: Pregătirea ingredientelor de bază
Primul pas în prepararea unui Guacamole ca la carte presupune pregătirea și felierea ingredientelor de bază. Așadar, poți începe prin a felia și curăța de semințe roșiile, apoi cei doi avocado. De asemenea, trebuie să te asiguri că și ceapa, dar și usturoiul sunt bine curățate și gata de a fi adăugate alături de celelalte ingrediente. Nu în ultimul rând, taie o mână generoasă de coriandru proaspăt pentru o aromă autentică.
Pasul 2: Adăugarea elementelor cheie
După ce avocado, roșiile, ceapa și usturoiul au fost pregătite, acestea pot fi puse împreună în bolul dispozitivului de mărunțit. Astfel, următorul pas pe care trebuie să îl urmezi constă în adăugarea elementelor cheie care fac diferența. Mai exact, peste toate ingredientele de bază vei adăuga sarea și piperul. Apoi, pentru a te bucura de textura autentică a preparatului cu specific mexican, adaugă și puțin ulei de măsline.
Pasul 3: Tocarea ingredientelor
În final, ultimul și cel mai simplu pas este tocarea ingredientelor alături de condimente, iar pentru acest proces te poți folosi cu încredere de Speedwing care te va ajuta, așa cum îți povesteam și mai sus, să obții într-un timp record o textură perfectă a preparatului. Astfel, nu îți mai rămâne decât să adaugi câteva picături de lime peste rezultatul final pentru a-i regla aroma în funcție de preferințele tale.
În cazul în care vrei să încerci și tu să prepari acasă un Guacamole cu gust autentic îți lăsăm la îndemână și un videoclip care surprinde pas cu pas toate etapele pe care trebuie să le urmezi.