Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
Idei de cadouri pentru copii: Surprinde-i cu cele mai frumoase daruri, indiferent de vârstă
Copilăria este acea perioadă magică în care totul este posibil, în care cei mici își dezvoltă imaginația, creativitatea și personalitatea, în care se distrează și se bucura din toată inima pentru orice cadou. De la primii ani de viață până la perioada adolescenței, când se îndreaptă încet, încet către independență, darurile reprezintă un prilej ideal de a le aduce un zâmbet pe față și un motiv de pură fericire.
Dacă ești în căutarea unor daruri speciale, personalizate de care să-și amintească mult timp de acum înainte, ți-am pregătit o listă cu idei de cadouri pentru copii cu care-i surprinzi indiferent de vârsta lor.
Sumar
Idei de cadouri pentru copii fetițe și băieți
Cadouri pentru fetițe
1. Un tablou colorat, noua decorațiune preferată
Decorațiunile colorate sunt preferatele celor mici, iar dacă îi oferi fetiței de 5-7 ani care adoră să-și personalizeze camera, un tablou în culori vibrante îi vei face cu siguranță o mare bucurie. Acestea vor contribui la crearea unui ambient în care cea mică se va simți în largul său. Poți alege chiar mai multe tablouri pentru a i le oferi în dar sau puteți picta câteva chiar voi, împreună, pentru a mări colecția.
2. O jucărie de pluș, partenerul de joacă simpatic
Cu toții am avut în copilărie o jucărie de pluș pe care am iubit-o. Pentru o fetiță de 1-3 ani care nu și-a găsit încă sufletul pereche, profită de 1 iunie și aranjează-le tu o întâlnire. Fă-i cadou de Ziua Copilului, dar nu numai, un pluș adorabil care să devină noul ei partener de joacă. Dacă micuța este bebeluș, ai grijă să alegi un pluș realizat cu elemente cât mai simple astfel încât să îl poată folosi în siguranță.
3. O decorațiune luminoasă care să o înveselească
O idee bună de cadou pentru o fetiță este o decorațiune simpatică pe care să o așeze în camera ei la loc de cinste. Alege un obiect decorativ luminos în forma personajelor preferate din povești sau a inițialei numelui care să-i coloreze ziua sau, de ce nu, să-i lumineze nopțile, căci poate fi folosită și ca lampă de veghe.
4. Așternuturi moi pentru un somn liniștit
Dacă îi oferi copilului un set de așternuturi colorate cu imprimeuri vesele mersul la culcare va fi ca o joacă. Materialul moale și plăcut la atingere al pieselor o va îmbia la somn și o va ajuta să se bucure de odihnă. Astfel, cea mică va fi în fiecare dimineață energică și gata de o nouă aventură.
5. Un cufăr pentru jucării, prietenul unei camere ordonate
Dacă vrei să iei un cadou util de Ziua Copilului, pentru a o învăța pe cea mică arta oganizării, alege un cufăr pentru jucării viu colorat, care să atragă privirea și să o ademenească să îl și folosească. Mai mult, se poate transforma în locul preferat de ascuns micile comori și secrete.
Cadouri pentru băieți
1. Jucării de lemn prin care să-și arate îndemânarea
Copiii de toate vârstele privesc cu fascinație la toate obiectele pe care le folosesc oamenii mari încercând să-i imite și, în perspectiva lor, să îi ajute. Dacă vrei să-i faci cadou unui băiețel de 4-6 ani care să-l bucure nespus și să-i ofere ocazia să lucreze cot la cot cu oamenii mari, fără să se accidenteze, alege un set de jucării care imită uneltele adulților. Un grătar din lemn sau un banc de lucru pentru micul tâmplar se vor dovedi o adevărată comoară pentru acesta, oferindu-i micului curios momente distractive.
2. Un cort magic, locul în care poveștile se transformă în realitate
Când suntem mici, cel mai frumos lucru care ni s-ar putea întâmpla este ca poveștile citite de cei mari să prindă viață. Și ce alt loc mai bun pentru asta, decât cel în care cel mic se pregătește să-l aștepte pe Moș Ene? Nu avem puteri magice, dar îți putem da o idee de cadou pentru copiii cu imaginație bogată: un pat sub formă de cort magic unde să-și dea întâlnire cu personajele preferate din desene și povești.
3. Un fotoliu simpatic care să-i ofere o îmbrățișare pufoasă
Vrei să iei un cadou pentru un băiat care deja deja frunzărește cărticele și dă semne că va petrece mult timp cu nasul în cărți? Nimic nu poate fi mai potrivit pentru colțul de lectură, decât un fotoliu pufos în care se poate cufunda cu povestea preferată. Cu siguranță îl vei mai ridica cu greu de acolo.
4. Un glob pământesc sau o decorațiune cu harta lumii pentru micul explorator
Dacă ești în căutarea unui cadou pentru băiețel de 4, 5 sau chiar 7 și 8 ani care visează să descopere lumea și să aibă parte de cele mai năstrușnice aventuri, nu vei da greș cu un glob pământesc sau o decorațiune cu harta lumii de pus pe perete.
5. Un covor vesel pentru zona de joacă
Cei mici învață prin joc, și tocmai din acest motiv o zonă de joacă frumos amenajată în camera copiilor le va permite acestora să se bucure la maxim de momentele recreative. Un covor vesel colorat, cu un model de care micuții se pot folosi în mod creativ în cadrul sesiunilor de joacă, este perfect pentru a completa camera lor.
Cadouri pentru adolescenți și adolescente
Cadouri pentru fete
1. Oglindă pentru adolescenta cochetă
Dacă vrei să aduci bucurie unei adolescente care iubește tot ce ține de make-up, uită de clasica paletă de farduri și alege un cadou cu totul și cu totul original: o oglindă deosebită alături de măsuță de toaletă numai a ei. Sigur va rămâne un cadou de ținut minte mult timp de-acum încolo!
2. Un dulap pentru garderoba ei
Hainele, încălțămintea, accesoriile și alte obiecte personale aflate pe lista importantă din viața adolescentelor au nevoie de locul lor special de depozitare. Mai mult, sunt de ajutor pentru a păstra spațiul cât mai organizat. Dacă vrei să o suprinzi cu cadou inedit de care se va bucura mult timp de acum înainte, alege un dulap bine compartimentat, care va garanta ordinea în garderobă și depozitarea hainelor într-un mod ordonat.
3. Un birou de studiu care să-i sporească inspirația și productivitatea
Zona dedicată activităților de studiu trebuie să fie plăcută și distractivă la nivel vizual și să respecte normele confortului. Designul acestui spațiu trebuie să inspire dorința de a fi productiv. Astfel că, dacă ești în căutarea unui cadou pentru fete indiferent că au 10 sau 14 ani, o alegere potrivită care ajută și la amenajarea unei camere de tineret funcțională - este un birou de studiu. Pentru un cadou de Ziua Copilului complet, ia alături și un scaun de birou ergonomic.
4. O veioză colorată, partenera de nădejde a serilor de lectură
Atunci când vrei să-i faci cadou unei fete de 14-16 ani care iubește nopțile albe în compania cărților preferate, mergi la sigur cu accesorii creative care să-i facă experiența de lectură și mai magică. Dacă nu te încumeți să alegi o carte, dăruiește-i o instalație luminoasă sau o veioză cu un design inedit pentru a crea o atmosferă mai intimă și cozy.
5. Un tapet vesel, pentru adolescenta pasionată de design interior
Dacă adolescenta pentru care cauți un cadou este o fire iubitoare de frumos, care adoră să-și personalizeze spațiul după bunul plac, atunci fă-i un cadou pe măsură. Optează pentru un tapet colorat cu motive hazlii sau inspiraționale, cu ajutorul căruia să schimbe aspectul plictisitor al unui perete și pentru a da un plus de veselie în cameră.
Cadouri pentru băieți
1. Un scaun de gaming, aliatul ideal în orele petrecute în fața calculatorului
Statul la calculator cu orele și poziția corectă la birou nu merg întotdeauna mână în mână, cu atât mai puțin fără un scaun care să o încurajeze. Dacă ai pe listă un adolescent pasionat de jocurile video, care petrece ore în fața ecranului, fă-i cadou un scaun de gaming. Un astfel de scaun ergonomic este prietenos cu spatele lui astfel încât experiența jocului preferat să devină și mai plăcută. Alege, desigur, unul cu aspect cât mai futuristic sau sporty astfel încât să devină și motiv de mândrie în gașca lui de prieteni virtuali.
2. Un leagăn pentru momentele lui de relaxare
Dacă vrei să-ți încurajezi copii să petreacă mai mult timp afară, departe de ecranele televizoarelor și ale calculatoarelor, o soluție ideală este să le amenajezi în curte sau terasă un loc special. Pentru un adolescent care iubește să asculte muzică sau să citească fără să-l deranjeze nimeni, alege un leagăn în care să se bucure de momentele lui preferate și să se relaxeze în aer liber.
3. O cană termos pentru adolescentul ecologist cu spirit aventurier
Mișcarea eco-friendly începe să prindă tot mai multe persoane, mai ales din rândul adolescenților. Dacă printre aceștia se numără și băiatul pentru care cauți un cadou, o idee ar fi să-i dăruiești o cană termos. Pentru a o transforma și într-un accesoriu cool de care să nu se poată despărți, alege una cu un mesaj amuzant care să comunice tuturor interesul său pentru protejarea naturii.
4. O decorațiune care să-i reflecte pasiunile
Decorațiunile sunt mereu o idee inspirată atunci când vrei să oferi ceva în dar unei persoane dragi, iar dacă sunt alese să reflecte pasiunile destinatarului, cu atât mai bine. Pentru mulți dintre băieți prima dragoste au fost mașinile pe două, trei, patru roți, nu contează sau aeronavele. Motor să aibă. Dacă acesta este și cazul adolescentului în cauză, optează pentru o decorațiune care să-i încânte privirile și sufletul: o decorațiune simpatică în formă de avion sau o mașină cu un design vintage.
5. Un joc de strategie pentru adolescentul cu spirit competitiv
Are o minte analitică și îi plac jocurile de strategie? Avem o idee de cadou și pentru adolescentul căruia îi plac provocările intelectuale și competițiile intense – un set de șah cu un aspect aparte sau joc inovator din gama Stax.
Sperăm că lista noastră cu câteva dintre cele mai frumoase idei de cadouri pentru copii te-a inspirat să faci alegerea ideală, fie că vrei să le faci celor mici o surpriză de 1 iunie sau cu orice altă ocazie.
Explorează întreaga noastră selecție de cadouri pentru copii de toate vârstele.