Amenajarea apartamentului cu 2 camere: Cum obții tot ce ai nevoie pentru un spațiu limitat

Fie că te muți într-un apartament nou cu două camere sau ai decis că este momentul să-l reamenajezi pe cel în care locuiești acum, puține lucruri sunt la fel de satisfăcătoare precum decorarea locului pe care-l numești acasă.

Iar apartamentele cu două camere sunt cu atât mai interesant de amenajat. Pe de-o parte, nu sunt nici cele mai mici, așa ca ai o gamă destul de largă de opțiuni. Dar nu sunt nici cele mai spațioase, astfel că trebuie să trebuie să profiți de fiecare metru pătrat.

De la combinații ingenioase de culori la alegerea celor mai deosebite și versatile piese de mobilier, în acest ghid vei descoperi idei și trucuri de amenajare a apartamentului cu două camere astfel încât acesta să fie practic, confortabil și cât se poate de stilat.

Sumar


Nedecomandat, semidecomandat, decomandat: Decizii de design dictate de tipul apartamentului

Multe decizii de amenajare depind în mod direct și de tipul apartamentului.

Cum amenajezi un apartament decomandat

Astfel, apartamentul decomandat unde accesul către fiecare cameră se face din hol, oferă un grad mai mare de intimitate, dar și mai multă flexibilitate în amenajare. Întrucât camerele sunt separate, ai mai multă libertate să decorezi fiecare încăpere într-un mod mai personalizat.

Amenajarea unui apartament cu 2 camere semidecomandat

Apartamentele semidecomandate sunt cele care au un hol la intrare prin care de obicei se intră în bucătărie și sufragerie, iar accesul în baie sau dormitor se face prin living. Când amenajezi acest tip de apartament, e important să te asiguri că decorul din living, hol și bucătărie se completează reciproc și nu par rupte din context. Să intri printr-un hol amenajat minimalist într-un living clasic sau o bucătărie rustică poate să nu fie cea mai bună decizie stilistică.

Soluții practice pentru apartamentele nedecomandate

În cazul apartamentelor nedecomandate, intrarea în orice cameră se face practic trecând prin altă cameră. Lipsa unui hol intermediar duce la un nivel scăzut de intimitate. Având dimensiuni mici, astfel de locuințe sunt potrivite fie pentru cupluri fără copii, ori pentru cei care locuiesc singuri. Desigur, un design unitar este o condiție esențială în amenajarea apartamentelor decomandate.

O soluție eficientă pentru a crea ideea de spații separate în apartamentele mici nedecomandate este să delimitezi anumite zone. Poți face asta grupând piesele de mobilier – zona de relaxare cu o canapea, fotoliu, măsuță de cafea; zona de dining cu o masă și scaune, zona de lucru și așa mai departe. La fel, poți folosi covoare pentru a crea iluzia unor spații separate. O altă idee ingenioasă este să folosești un paravan pentru a compartimenta spațiile de locuit.

Personalitate distinctă pentru fiecare cameră în parte

De obicei, o paletă de culori deschisă reprezintă alegerea ideală pentru un apartament cu două camere. Pereții în nuanțe deschise alături de piese de mobilier pe măsură, vor da impresia de luminozitate și încăpere mai spațioasă.

Însă când ai doar câteva camere la dispoziție, este important să te asiguri că fiecare dintre ele are un caracter bine definit. Un mod prin care poți să faci acest lucru este să stabilești o paletă cromatică specifică pentru fiecare încăpere, astfel încât când te muți dintr-o cameră în alta, fiecare are un vibe aparte. De la zugrăveală sau tapet la piese de mobilier și obiecte decorative, toate te pot ajuta în această misiune.

De exemplu, un rezultat interesant poate fi obținut folosind o paletă cromatică modernă și jucăușă în living , nuanțe precum roz, albastru sau violet. Iar în dormitor alege culori calmante pentru a induce o stare de relaxare. Galben, verde olive sau albastru safir vor avea un rol estetic deosebit.

Un alt mod în care poți diferenția cromatic încăperile este să optezi pentru culori deschise în living, cum ar fi bej, alb sau gri deschis. Pentru a accentua căldura acestor nuanțe alege corpuri de iluminat cu lumina caldă, care vor da un aer calm și relaxant camerei. În același timp, mergi pe nuanțe mai dinamice și îndrăznețe în baie. Roz coral, albastru turcoaz sau marin vor însufleți spațiului.

Spațiu folosit pe verticală pentru mai multe oportunități de amenajare

Dacă locuiești într-un apartament cu două camere mai mici poți salva spațiul de la sol cu soluții de amenajarea pe verticală . De exemplu, mută spațiile de depozitare pe înălțimea încăperii , alegând o bibliotecă compactă pentru living, o etajeră sau mai multe polițe.

Montează oglinda pe perete în loc s-o lași sprijinită de acesta sau așezată pe podea. Astfel de detalii mici adaugă o notă de caracter, dar și funcționalitate locuinței tale.

amenajare apartament 2 camere 55 mp

Curbe și forme interesante pentru o notă de originalitate în designul încăperilor mici și înguste

Piesele cu margini rotunjite și curbate dau impresia unui spațiu mai mare , un detaliu util atât pentru camerele mici, dar și pentru cele înguste și dreptunghiulare care pot părea sufocante dacă nu sunt amenajate corespunzător. Încorporează în design o măsuță de cafea rotundă, perne decorative ovale sau alte forme mai deosebite pentru a obține o cameră departe de-a fi plictisitoare sau, și mai rău, nefuncțională.

În loc să alegi o oglindă sau o ramă foto simplă, dreptunghiulară, optează pentru una – sau mai multe – piese statement rotunde. Același principiu poate fi aplicat și în alegerea covoarelor. Un covor rotund sau oval cu un model contemporan deosebit este ideal pentru a completa orice amenajare.

Călătoria de o mie de pași începe cu unul singur: Alegerea stilului de amenajare

Într-un apartament cu două camere este important să alegi un stil de amenajare care maximizează și pune în valoare spațiul pe care îl ai la dispoziție. Stiluri precum cel scandinav, modern, contemporan sau minimalist se potrivesc de minune pentru amenajarea apartamentelor mai mici. Cu toate că sunt diferite, acestea se bazează pe principii de simplitate și funcționalitate, esențiale într-un spațiu limitat.

Stiluri precum cel eclectic, rustic sau clasic se pot dovedi a fi prea mult pentru spații mici. Bineînțeles, poți include elemente din aceste curente cum ar fi un candelabru, un set de sfeșnice ori un tablou vintage, însă cu măsură. Nu încărca încăperile cu detalii care pot afecta funcționalitatea sau estetica.

Corpuri de iluminat care lucrează în favoarea ta

Nu putem trece cu vederea importanța corpurilor de iluminat. Alegerea acestora depinde într-o anumită măsură și de stilul de amenajare pentru care ai optat. De la piese elegante la unele zglobii, de la lustre colorate la modele în culori neutre, de la corpuri de iluminat din plastic, lemn sau metal – ai la dispoziție zeci de opțiuni dintre care să alegi. Și atunci, cum le alegi pe cele perfecte pentru amenajarea unui apartament mic cu două camere?

Asigură lumina caldă din dormitor și sufragerie cu ajutorul unei lustre sau a unui pendul cu un design interesant. În baie se recomandă corpurile de tip spot sau aplice pentru a crea o lumină fie difuză și clară. În bucătărie, ai nevoie de lumină de lucru, corpurile suspendate fiind soluția optimă în acest caz.

Nu uita nici de luminile ambientale. Într-un apartament cu două camere mai mic, lampadarele sau veiozele voluminoase încarcă inutil atmosfera, ocupând spațiu prețios pe care l-ai putea folosi în alte scopuri. Folosește aplice montate pe perete în locul corpurilor de iluminat pe care de obicei le așezi pe podea, măsuță sau noptieră.

Mobilier cu picioare expuse pentru a crea iluzia de spațiu

Dacă mobilierul voluminos, așezat pe podea este recomandat pentru a crea echilibru în încăperile mari, în cazul camerelor mici, ai nevoie de piese cu picioarele expuse pentru a crea iluzia unui spațiu mai mare și aerisit.

Mobila transparentă: O soluție ingenioasă pentru o amenajare aerisită

Unul dintre cele mai ingenioase trucuri pentru amenajarea unei camere mici? Mobilierul transparent.

Alege piese din sticlă sau acrilic pentru a păcăli ochiul: o măsuță de cafea transparentă în locul uneia din lemn va schimba înfățișarea livingului, iar o consolă clară amplasată în hol va fi o adiție excelentă din punct de vedere estetic și se va dovedi și foarte utilă pentru a-ți păstra cheile, telefonul și alte lucruri mărunte necesare când ieși din casă.

Accente aurii pentru un decor deosebit

De obicei, accentele aurii în decor sunt asociate cu luxurianța și bogăția, dar pot de asemenea aduce o notă de căldură și rafinament în orice stil de amenajare. Folosite inteligent, detalii în culoarea metalului prețios pot transforma în totalitate încăperea.

Nu trebuie să te limitezi doar la opțiunile evidente cum sunt sfeșnicele sau ramele aurii pentru poze sau tablouri. Din contră. Dă designului o notă de eleganță optând pentru o măsuță de cafea cu finisaj auriu sau o etajeră ce surprinde prin aspectul său fin și distins . Pe perete, montează o oglindă cu o ramă specială în culoarea chihlimbarului sau un mozaic de obiecte decorative ce dau personalitate spațiului.

Multifuncționalitatea: Cheie în amenajarea apartamentelor mici cu două camere

Atunci când amenajezi un apartament cu două camere este important să alegi piese de mobilier cu întrebuințări multiple. O canapea extensibilă ce se transformă cu ușurință în pat sau un pat cu ladă ce poate fi folosit și ca spațiu pentru depozitare sunt extrem de utile și practice într-o încăpere.

Ai nevoie de un birou, dar nu ai unde să-l așezi? O măsuță de cafea cu lift top, care se poate transforma în câteva secunde într-un spațiu de lucru propice este soluția ideală. Un lampadar ce are totodată un spațiu pentru a așeza ceașca de cafea sau o gustare când stai comod în fotoliu? Un taburet versatil ce devine instantaneu și măsuță de cafea? Astfel de piese multifuncționale sunt prietenii tăi cei mai buni pentru amenajarea unui apartament mic cu două camere.

Oportunități de amenajare ascunse după colț

Colțurile camerei pun la dispoziție un spațiu valoros pentru amenajare. Piesele de mobilier nu trebuie concentrate în partea centrală a pereților, ci trebuie să-l folosească cât mai eficient posibil. Optează pentru elemente de colț pentru a profita la maximum de spațiul pe care îl ai la dispoziție.

La fel de bine va prinde și amenajarea un colțișor unde să te relaxezi în liniște ori să te ocupi cu activitatea preferată. Pentru un cititor înrăit un colț cu un fotoliu confortabil și o veioză sau un lampadar la lumina căruia poate să exploreze lumile nebănuite ascunse în cărți este tot ce și-ar putea dori. De asemenea, poți include în amenajarea acestui colț și alte piese care au un aport atât estetic cât și practic, cum ar fi o oglindă care mărește vizual spațiul.

Amenajările interioare reușite pornesc de la un buget atent stabilit

Când vine vorba de amenajări interioare, aproximarea bugetului necesar poate deveni destul de copleșitoare. Cu mii de opțiuni la dispoziție, ai nevoie de un instrument care să te țină în grafic. Toți suntem diferiți, din fericire, așa că trebuie să găsești tipul de amenajare, piesele de mobilier și recomandările care se pliază pe preferințele, nevoile și bugetul tău.

În linii generale, costurile pentru decorarea și mobilarea unui apartament cu două camere pornesc de la 4,500 EUR pentru o amenajare low budget. Pentru o amenajare budget friendly trebuie să planifici un buget în jur de 48,600 EUR, în timp ce pentru un decor interior premium prețul poate depăși 25,500 EUR.

Descoperă mai multe detalii în ghidul nostru complet despre cât costă să amenajezi un apartament.

Mobilă românească pentru apartamentul tău

Apartamentul tău cu două camere – locul pe care îl numești cu mândrie acasă – merită o amenajare pe măsură. Un decor care implică piese ce nu doar arată bine, dar sunt confortabile și rezistente. Piese care, înainte de toate, pun accent pe calitate.

De aceea, îți recomandăm să optezi pentru mobilă românească. La Mobexpert, scopul nostru este să-ți punem la dispoziție produse calitative, aspectuoase și practice de care să te bucuri mult timp de acum înainte. Apartamentul tău merită mobilă fabricată cu drag și profesionalism acasă.

Cu atât de multe opțiuni la dispoziție, de la stiluri de design interior la materiale din care să alegi, aproximarea bugetului poate deveni o adevărată provocare. Dacă vrei să-ți faci o idee mai clară despre bugetul alocat în amenajarea apartamentului, citește ghidul nostru pentru a estima care ar fi costurile unui proiect de (re)amenajare.

În plus, am creat primul planificator de buget cu prețuri concrete care te va ajuta să-ți planifici mai bine resursele financiare și care îți oferă o listă de piese de mobilier recomandate care se pliază pe preferințele, nevoile și buzunarul tău.

calculator mobila

 

Iar pentru că știm că să amenajezi un apartament astfel încât să-l transformi în acasă este o adevărată aventură, serviciul de design interior Mobexpert vine în întâmpinarea ta cu cele mai potrivite soluții de amenajări interioare. Programează-ți o sesiune gratuită cu consultanții noștri și lasă-te inspirat!

Și, pentru că ideile mărețe de amenajare pot lua naștere chiar și în spațiile mici, în colecția Mobexpert pentru Apartament găsești piese potrivite pentru spațiul de care dispui - practice și, mai ales, estetice. Descoperă reducerile de până la 20% la noua colecție de mobilier pentru apartament în perioada 30 mai - 10 iulie 2022, atât în magazinele Mobexpert, cât și online pe www.mobexpert.ro.

mobilier apartament

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)