#OameniiMobexpert – Monica: "Din orice om poate ieși un profesionist"

Monica Zbarcea, HR Generalist&Trainer Mobexpert Pipera

Credem că oamenii din spatele unui brand sunt cei care dau viață acestuia. Așadar, continuăm seria de articole #OameniiMobexpert, prin care dorim să vă facem cunoștință cu oamenii care se află în spatele Mobexpert, cu Monica Zbarcea, HR Generalist&Trainer Mobexpert Pipera. Monica are 42 de ani și lucrează în Mobexpert de 13 ani. Este căsătorită, are un copil și este pasionată de lectură, călătorii și boardgames.

  • Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cine este Monica Zbarcea, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert? Cum și când ai intrat în echipa Mobexpert?

Am terminat Facultatea de Litere, Departamentul Relații Internaționale. Studii Europene, Universitatea București, în anul 2002, apoi am urmat cursurile Masteratului de Management cultural din cadrul SNSPA. Coincidență sau nu, am absolvit prima promoție atât a facultății, cât și a masteratului. M-am îndreptat către aceste studii deoarece, la vremea respectivă, visam să ajung Atașat Cultural la ambasadă sau să lucrez într-un ONG pe proiecte culturale. Mi-a plăcut dintotdeauna, însă, să fiu independentă financiar, așa că am muncit pe toată durata studiilor astfel încât mersul la facultate să rămână prioritar, dar să-mi îndeplinesc foarte bine și task-urile de la job. Am fost profesoară de engleză și asistent-educatoare la grădiniță. ”Jobul” meu începea la 8 dimineața și se termina în jurul orelor 22, când ajungeam acasă după cursurile de la facultate, orele de la grădiniță și lecțiile private de limba engleză. Nu prea știam când treceau zilele, dar știam când erau vacanțele, ceea ce compensa eforturile de peste an.

Când am terminat studiile, am zis că e momentul să fac o schimbare și să mă îndrept către ceea ce îmi doresc. Doar că, în anii 2002-2004, s-a dovedit o reală provocare să pătrund în sistem deoarece mai toate posturile erau blocate. Timpul trecea, îmi plăcea ceea ce făceam, dar simțeam că vreau mai mult. Am continuat meditațiile pentru că aveam o relație foarte bună cu copiii și-mi era foarte greu să mă despart de ei, dar, după un scurt timp petrecut în redacția unei reviste culturale, am aplicat la Mobexpert Pipera pentru un post de Consilier Vânzări.

A fost cel mai frumos interviu. L-am susținut cu Diana Staicu, directorul magazinului la vremea respectivă, care mi-a spus, după 3-5 întrebări, că sunt supracalificată pentru funcția de consilier, mi-a explicat ce aș putea face în Mobexpert și dacă doresc, să-i dau răspunsul în maxim 2 zile. Am acceptat și bine am făcut. Sunt 13 ani de atunci. Am parcurs drumul până la HR Generalist&Trainer trecând prin toate etapele: Asistent Departament, Manager Departament, Trainer și Specialist Dezvoltare Competențe. Pot spune că au fost și momente mai dificile, peste care am trecut singură sau încurajată de managerii mei, dar m-am străduit să rețin doar părțile bune din tot ce am experimentat. Sunt convinsă că toate funcțiile deținute anterior mă ajută să-i înțeleg pe colegii mei și să lucrez mai bine cu ei pentru a atinge obiectivele organizației.

  • Care e principala ta motivație în activitatea de zi cu zi?

Dintotdeauna mi-am dorit un job antrenant. Este inevitabil să nu fie nevoie să faci aceleași lucruri în fiecare zi, dar aleg să le fac diferit de fiecare dată, folosindu-mi din plin creativitatea și imaginația. Recrutarea și livrarea training-urilor către noii angajați sunt principalele mele activități, în care fac ceea ce îmi place. Evident, toate task-urile mele sunt strâns corelate cu obiectivele de business ale companiei. Ce satisfacție mai mare poți avea decât să vezi performând oamenii aduși de tine în companie?

  • Cum decurge o zi din viața unui om de HR?

În principiu, ziua debutează cu lectura online a presei de profil, verificarea agendei, continuă cu activitățile de recrutare și activitățile de magazin, verificarea respectării planului de inducție, activități de coaching și așa mai departe. În funcție de priorități, ordinea poate fi diferită.

  • Care sunt cele mai mari provocări și satisfacții în activitatea de recrutare de la Mobexpert Pipera?

Am început activitatea de recrutare acum aproape 6 ani, timp în care am susținut vreo câteva sute de interviuri. Îmi place să cunosc oameni, să aflu ce-i motivează zi de zi, care le sunt pasiunile și cum își văd viața. Am considerat că am două provocări: să identific candidații potriviți pentru jobul pe care îl au de făcut și să îmi dau seama dacă aceștia vor reuși să se integreze în organizație. Mai nou, însă, provocările sunt să găsesc candidați care să vină la interviu în primă fază, să se potrivească cu profilul solicitat și care să adopte ușor cultura organizațională.

Pot spune că împreună cu ceilalți colegi ai mei din Mobexpert Pipera reușesc acest lucru cu succes. Una dintre satisfacțiile mele este că am reușit să menținem rotația de personal la o cotă foarte bună comparativ cu ce se întâmplă în acest moment pe piața resurselor umane, unde cererea este foarte mare.

  • Ce așteptări au candidații atunci când vin la un interviu de angajare la Mobexpert?

Candidații zilelor noastre își doresc ”work-life balance”, un salariu corect în raport cu munca prestată și cu ce oferă piața pentru aceeași categorie de job. Doresc să primească feedback pozitiv și constructiv, să fie încurajați, să fie lăsați să se exprime liber și să li se respecte opinia. De asemenea, sunt convinși că într-o companie cu un istoric de 25 ani pe piață, găsesc condiții optime de muncă și multe oportunități de promovare rapidă. Totul ar trebuie să se întâmple repede; mulți candidați, în special, cei sub 30 de ani, nu mai au răbdare să crească într-o companie.

  • Cum ai descrie cultura organizațională din cadrul Grupului Mobexpert?

Cultura organizațională este una în perpetuă schimbare și adaptare la ce se întâmplă în piață. Perioada de inducție joacă un rol esențial în asimilarea culturii organizaționale a Mobexpert. Din acest motiv, acordăm o importanță deosebită primei luni în companie. Angajații au ocazia să cunoască modul în care funcționează compania și felul în care pot avea succes la noul job. În primele săptămâni, colegii noi parcurg Manualul Consilierului de Vânzări și participă la un curs care le facilitează procesul de învățare și adaptare. De asemenea, coordonatorul colegilor aflați în procesul de inducție se asigură că noii colegi știu și aplică toate procedurile interne. Toți colegii contribuie, din poziția în care se află, la îmbunătățirea climatului organizațional.

  • Care este proiectul de care ești foarte mândră, de care îți aduci aminte cu cel mai mare drag?

De-a lungul timpului am fost implicată în diverse proiecte în cadrul Mobexpert, dar cel mai mult mi-a plăcut modul în care am colaborat alături de colegii mei la proiectul Lightexpert, care a făcut parte din concursul intern Mobexpert Inovativ organizat în februarie 2018.

  • Anul acesta compania Mobexpert sărbătorește 25 de ani. Cum vezi tu Mobexpert peste încă 25 ani?

Îmi doresc ca Mobexpert să rămână o companie de top în domeniu, adaptată la nevoile pieței, atât în ceea ce privește produsele și serviciile, cât și în domeniul resurselor umane.

  • În final, un principiu după care te ghidezi în carieră, un principiu după care te ghidezi în viaţă, în general, şi un sfat pentru generaţia actuală.

Cred că tinerii de azi au premisele unei vieți mai echilibrate decât au avut generațiile precedente pentru că mulți știu ce vor, se ambiționează și obțin totul într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte, există, totuși, destui care abandonează școala mult prea devreme, tentați să devină independenți financiar, fără să-și dea seama că ”plata” acestui tip de abandon este foarte mare și va veni la o vârstă când puterea de muncă și capacitatea de învățare nu vor mai fi aceleași ca la 20 de ani. Așadar, atenția mea se îndreaptă mai mult către generația actuală de părinți și profesori: să-i educăm pe copii să fie în primul rând fericiți (și nu bogați), astfel ei vor vedea valoarea lucrurilor și nu prețul lor, descoperind că cele mai importante – iubirea, prietenia, umanitatea, onestitatea, respectul – sunt gratuite.

În viață mă ghidez după două principii: viața mea este rezultatul propriilor alegeri, iar ceea ce m-a ajutat să ajung într-un punct nu mă va duce mai departe. În carieră, în special, sunt sigură că din orice om poate ieși un profesionist, invers, e aproape imposibil. Este important să aducem în companie oameni cu valori și atitudine potrivite, pentru că restul îi putem învăța.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)