#OameniiMobexpert - Antoaneta: „Tot drumul alături de Mobexpert a fost o creștere continuă”

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Antoaneta Niculae, Contabil Șef.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cine este Antoaneta, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?

Acum mai bine de 30 ani eram o tânără care-și căuta drumul în viață. N-am știut de la început ce anume vreau și am încercat Politehnica, dar ea nu m-a vrut. Așa că evenimentele din 1989 m-au găsit într-o întreprindere de stat, funcționar economic. În 1993 am făcut trecerea, ca salariat, spre mediul privat, adică în Mobexpert – firma proaspăt înființată. O decizie care ulterior s-a dovedit a fi fost inspirată.

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.

A fost unul firesc – am lucrat in contabilitate, și financiară și de gestiune, am studiat la o facultate cu profil economic, am obținut calitatea de expert contabil la CECCAR, iar astăzi sunt contabil șef pentru direcția de retail a grupului Mobexpert. 

Pare simplu, dar uitându-mă în urmă această creștere a necesitat multă muncă, atât în plan profesional, cât și de dezvoltare personală. 

Poți explica în câteva cuvinte domeniul tău de activitate?

Contabilitatea este o activitate specializată care, prin metode, reguli si principii specifice ține evidența tuturor proceselor economice, astfel încât să ofere o imagine clară asupra situației financiare, a randamentului si a utilității economice a activității desfășurată de o persoană fizică sau juridică. Este o știință, complicată și complexă, iar contabilul – un om al cifrelor. Dar este și o artă, având în vedere că în țara noastră contabilitatea este interconectată cu fiscalitatea, iar contabilul trebuie să fie la curent permanent cu legislația în domeniu și să se asigure că firma respectă legea.

Cum ai început sa lucrezi in contabilitate? Ce te-a atras la aceasta profesie?

După liceu și după eșecul cu Politehnica, am intrat în câmpul muncii și după un an am ajuns funcționar economic. Atunci am descoperit contabilitatea, o meserie pe care am înțeles-o, mi-a plăcut și pe care o practic de mai bine de 30 de ani. N-aș ști să spun exact ce m-a atras, pur și simplu am știut că e ce vreau să fac și, am făcut. 

Care au fost acele momente din parcursul tău profesional în care simți că ai crescut cel mai mult?

Tot drumul alături de Mobexpert a fost o creștere continuă, care nu s-a încheiat. Dar cel mai mult cred că m-am dezvoltat in anii 2000, când au început să se deschidă, rând pe rând, magazinele mari Mobexpert. Întâi cel din Pipera, apoi Militari, Pantelimon, a urmat cel din Băneasa, apoi restul. 

Care este un proiect de care ești mandră?

În atâția ani au fost multe... Fiecare implementare de program informatic (prima in 1994-1995, a doua in 2000), de noutăți contabile/fiscale, de raportări financiare interne, fiecare deschidere de magazin nou reprezintă câte un proiect și o provocare în sine. Lucrăm în echipă, profesioniști contabili și din IT, și când lucrurile se așază și intră pe făgașul normal avem satisfacția lucrului bine făcut și un motiv de mândrie.

Ce calități te ajută să ai succes in acest domeniu?

Să ai mintea deschisă, să ai răbdare, să ai capacitate de organizare, să fii atent la detalii și să ai spirit de observație, să fii obiectiv în aprecierea și analiza situațiilor economice, să ai abilități de comunicare și să fii dispus la colaborare, să fii dispus să înveți permanent și, nu în ultimul rând, să ai motivație și pasiune pentru acest domeniu.

Care sunt valorile după care te ghidezi in cariera si in viață?

Familie, respect, încredere, onestitate, autenticitate, perseverență, loialitate, responsabilitate, curaj, echilibru, umorul, toleranță, compasiune, recunoștință. Mă străduiesc să fac ce am de făcut, profesional sau personal, în cel mai bun mod posibil. De cele mai multe ori, îmi iese.

Cine sunt oamenii, personajele care te inspiră?

În primul rând domnul Dan Șucu, cu care am avut interviul de angajare in 1993, și pe care l-am avut cel mai aproape ca model, de om remarcabil și de lider cu caracter, voința de a reuși și voința de a excela.

Apoi, doamna Luminița Zamfir, profesionist contabil excepțional, un om care pune suflet în tot ceea ce face. Sunt oameni care prin ceea ce sunt si ceea ce fac sunt sursă de inspirație și motivație pentru oricine le stă în preajmă.

După cum spunea cineva – fiecare om pe care-l întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva și nu l-am întâlnit întâmplător. Echipa de contabilitate din care fac parte și cu care lucrez zi de zi - doamne profesioniste și oameni minunați pentru care colaborarea și susținerea reciprocă sunt valori care contează, colegii din IT – profesioniști fără de care viața ar fi mult mai grea, colegii din toate departamentele magazinelor cu care colaborez, oamenii de suflet care au contribuit la dezvoltarea mea pe plan personal - de la toți am învățat și am ajuns persoana care sunt astăzi. Apreciez totul și le sunt recunoscătoare fiecăruia în parte.

Ce te-a determinat sa rămâi alături de Mobexpert vreme de 30 de ani?

Mi-a oferit tot ce am avut nevoie, de la oportunități și provocări la mediul de lucru plăcut și dinamic. De ce aș fi căutat altceva? 

Ce sfaturi ai da tinerilor care doresc să devină contabili? Care ar fi primul pas pentru ei?

Să-și dea seama dacă sunt potriviți pentru această meserie ținând cont de abilitățile, talentele și personalitatea fiecăruia. Să discute cu persoane care fac asta de mult timp, să culeagă informații din domeniu și apoi să ia decizia. Este o meserie care, dacă se face cu pasiune și plăcere, aduce multe satisfacții.

 

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)