#OameniiMobexpert - Marius: „Am avut mereu în jur oameni de la care să învăț”

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colegul nostru, Marius Sîrbu, Manager Magazin - Piatra Neamț.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cum este Marius, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert? 

Mă consider o persoană serioasă, implicată, asumată, devotată; îmi plac provocările. Prefer să fac lucrurile singur și de aceea nu îmi place să depind de oameni. Îmi place să spun despre mine că sunt omul bun la toate. Întotdeauna am sărit în ajutor, chiar dacă nu a fost solicitat. Înainte să lucrez în Mobexpert, acum aproape 11 ani, am lucrat doar în timp ce mă pregăteam pentru master și anume într-o firmă de Serigrafie și Publicitate, unde de la postul de grafică și design, în care proiectam diverse, am ajuns până la stadiul de a realiza cap coadă un proiect și dau un exemplu mai amplu: casete luminoase (de la design; proiectare; fabricarea construcției metalice care implică debitare, îmbinare și sudare; până la partea electrică).

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional. 

Traseul meu profesional a fost în continuă creștere, plecând de pe postul de Consilier pe departamentul de Bucătării, dorindu-mi evoluție m-am propus pentru postul de Asistent Manager pe același departament și, la un moment dat, am primit propunerea celei mai mari provocări și anume de a fi Manager pe departamentul de Livrări. 

Care au fost acele momente din parcursul tău profesional în care simți că ai crescut cel mai mult? 

Cu siguranță trecerea pe departamentul de Livrări a fost un moment în care pot spune că am învățat cele mai multe lecții și pe plan profesional și pe plan personal. 

Cum decurge o zi din activitatea ta? Care sunt cele mai mari provocări? 

În momentul de față de când sunt Managerul Magazinului nou deschis în Piatra Neamț pot spune că am o activitate foarte amplă. Provocările pot să spun că sunt clienții cu care relaționez și încerc să fiu foarte transparent cu ei. 

Care este un proiect de care ești mândru? 

Pentru mine cel mai important proiect este cel actual și anume cel de a fi Managerul Magazinului din Piatra Neamț. 

Ce reprezintă pentru tine succesul și care sunt pilonii de bază pentru o echipă de succes? 

Pentru mine succesul reprezintă fericire și dacă îți place ceea ce faci, atunci vei avea succes. Pentru o echipă de succes cheia este comunicarea, din punctul meu de vedere. 

Ce calități apreciezi la oamenii din echipă? 

Apreciez cel mai mult sinceritatea, apreciez devotamentul de care dau dovadă, implicarea și dorința de a deveni mai buni. 

Cum îți alegi oamenii în echipă? Ce este important? 

Oamenii i-am ales după feeling, foarte puțin studiam CV-ul lor, adică să cadă pe profil și cam atât. În rest, doar după o discuție sinceră și cât mai degajată cred că am capacitatea de a simți cât de mult își dorește job-ul și cât de implicat va fi. 

Povestește-ne cum decurge deschiderea unui nou magazin. 

E ceva wow! În primul rând echipa nouă - învățăm în fiecare zi, ne sfătuim, aflăm lucruri noi. Sunt într-o continuă mișcare și nici nu îmi dau seama când trece ziua. 

După ce valori te ghidezi în carieră și în viață, în general? 

Succes, Creativitate, Integritate, Respect, Sinceritate, Bunătate - sunt valorile după care mă ghidez, cred foarte mult în karma și ce ție nu îți place, altuia nu-i face. 

Cine sunt oamenii, personajele care te inspiră? 

Având în vedere că am preluat o echipă nouă, inspirația vine de la fiecare membru al acesteia. De la dorința și motivația de a învăța lucruri noi, de a stăpâni proceduri, de a excela în fața clientului, până la a depăși cu succes orice provocare. În cei aproape 11 ani de Mobexpert, am avut mereu în jur oameni de la care să învăț, care să îmi dea încredere și să mă încurajeze în tot ceea ce mi-am dorit să fac. 

Ce te-a determinat să rămâi alături de Mobexpert vreme de 11 ani? 

Dacă îți dorești, mediul Mobexpert îți poate oferi foarte multe provocări, lucruri noi de învățat, situații dificile pe care să le rezolvi, dar și o satisfacție foarte mare. Ești într-o continuă mișcare și cred cu tărie că nu e pentru oricine care își dorește progres. Dar, printre toate acestea, colectivul este superb și am legat foarte multe prietenii de durată, colegi și prieteni care îmi sunt alături în fiecare zi, chiar dacă sunt la distanță. 

Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc. 

Să aibă vise pe care să le atingă, să își propună obiective, să muncească mult pentru dorința lor, să își dorească în mod continuu să se dezvolte, să nu stea într-un loc în care nu sunt respectați și propulsați către lucruri mărețe.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)