NOU! - Fotolii și taburete din blăniță artificială

Cu toții cunoaștem senzația din zilele reci de toamnă-iarnă, când ne dorim să ajungem acasă și să ne ghemuim pe canapea sub o pătură pufoasă. Dar ce ai zice dacă nu doar pătura ar fi pufoasă, ci chiar întregul fotoliu sau chiar canapeaua?

Acest lucru este posibil grație noii noastre colecții de fotolii și canapele pufoase, unice pe piața din România. Îmbrăcate complet în blană artificială (deci niciun animal nu a fost rănit în procesul de fabricare), aceste fotolii și canapele oferă o senzație de îmbrățișare călduroasă. Materialul interior este realizat dintr-o microfibră similară pufului de gâscă sau rață, însă în combinații special alese, care oferă un echilibru perfect între confort și suport. Formele rotunjite și șezutul cu adâncime generoasă asigură un nivel maxim de relaxare. Se potrivesc pentru orice membru al familiei și pentru orice tip de amenajare interioară: intr-un living modern, ca piesă de accent; în camera celor mici; în cabana de la munte sau chiar în dormitorul matrimonial pentru crearea unui colț de lectură.

Prin designul lor cozy, aceste fotolii și canapele nu vor trece neobservate și vor deveni atracția principală a oricărei încăperi. Gama disponibilă pe site-ul nostru conține mai multe modele din care poți alege, în funcție de spațiul de care dispui, dar și de preferințele tale. 

Sumar


Fotoliu TEDDY BEAR (M și L) 

Fotoliul TEDDY BEAR este disponibil pe două mărimi, fiecare dintre acestea având mai multe opțiuni de tapițerie. Fotoliul TEDDY BEAR „M” este acoperit cu o imitație de blană pufoasă și foarte fină, fiind disponibil pe culorile gri, roz și crem. Este potrivit pentru spațiile mai mici și poate fi integrat cu ușurință în camera copiilor sau folosit pentru a te relaxa după o zi lungă de muncă. 

Fotoliul TEDDY BEAR „L” este disponibil în două variante de blăniță artificială. Prima varianta este „shearling natural”, care imită blănița de oaie și are o nuanță mai închisă de crem, iar cea de-a doua variantă este „mongolia cream”, ce are o blăniță cu fire lungi de culoare crem deschis. 

Canapea 2 locuri TEDDY BEAR 

Dacă vrei să împarți acest confort cu persoanele dragi din viața ta sau pur și simplu îți dorești mai mult spațiu pentru tine, canapeaua cu 2 locuri TEDDY BEAR este soluția ideală. Aceasta este acoperită cu o imitație de blană artificială foarte fină, cu fir scurt, sau cu „mongolia cream”, care are fir lung. Canapeaua este perfectă pentru serile de film în doi sau pentru a te relaxa cu prietenii tăi într-o seară friguroasă. 

Taburet TEDDY BEAR (mic, mare și dreptunghiular)

Am integrat în colecția noastră de pufoșenii și câteva variante de taburete, care se potrivesc perfect în orice spațiu și tip de amenajare, datorită dimensiunilor pe care le au. 

- Taburet pătrat mic TEDDY BEAR - imitație de blană fină (crem, gri, roz), shearling natural și mongolia cream;

- Taburet pătrat mare TEDDY BEAR - imitație de blană shearling natural și mongolia cream;

- Taburet dreptunghiular TEDDY BEAR - imitație de blană cappuccino și  mongolia cream.

Fotoliu ALASKA

Fotoliul ALASKA este o alegere excelentă pentru living, având un design modern. Dimensiunile generoase ale acestuia îi permit să ofere un confort deosebit, invitându-te să te așezi și să te relaxezi. Materialul din imitație de blană „shearling natural” sau „mongolia cream” îi conferă un aspect elegant și o textură plăcută. Este locul ideal pentru a citi o carte, a savura o băutură sau pur și simplu a te bucura de momente de relaxare, transformând orice cameră într-un sanctuar de liniște și confort.

Informații pentru întreținere

Pentru a păstra pufoșeniile din blană artificială într-o stare bună este esențial să le îngrijiți corect. Iată câteva sfaturi utile pentru întreținere și curățare:

1. Aspirați regulat: Folosiți un aspirator pentru a îndepărta praful și mizeria acumulată.

2. Mențineți moliciunea: Utilizați un pieptene cu dinți mari pentru a descurca firele lungi și a elimina nodurile.

3. Curățare imediată: Dacă vărsați un lichid, tamponați ușor zona afectată fără a freca, pentru a evita răspândirea lichidului.

4. Evitați substanțele chimice dure: Nu folosiți înălbitor sau detergenți care conțin enzime, deoarece acestea pot deteriora materialul.

5. Protejați de soare: Păstrați produsele ferite de expunerea directă la razele UV și la lumină intensă pentru a preveni decolorarea.

Urmând aceste recomandări, vei putea menține aspectul atractiv și plăcut al pufoșeniilor tale!

 

 

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)