Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
Conceptul hygge: Cum amenajezi locuința după rețeta daneză a fericirii
Cu toții ne-am gândit măcar o dată la casa noastră de vis. Fie că vorbim despre un apartament sau o casă, imaginea acelui loc deopotrivă comod și funcțional, intim, frumos și practic, a fost mereu în gândurile noastre.
Conform tendințelor în design interior din ultimii ani, pentru mulți, rețeta minimalismului danez, hygge, a devenit drumul cel mai sigur pentru obținerea unui acasă la care să revină mereu cu drag. Dacă și tu te numeri printre ei, acest ghid te va ajuta să descoperi tot ce trebuie să știi pentru a-ți transforma locuința într-un spațiu cozy, de la cum alegi mobilierul la cum arată decorațiunile, care sunt culorile potrivite și nu numai.
Sumar
Ce este hygge
Apărut în secolul XVIII în Danemarca, hygge (pronunțat hu-ga) a fost inițial o sumedenie de sfaturi pentru cum să treci de iernile lungi, reci și întunecate. Astăzi, însă, a devenit definiția unui sentiment de confort absolut pe care îl ai când ești fericit și te simți bine, depășind limitele sezonului rece.
Îl ai în lunile răcoroase când te așezi pe canapea alături de cei dragi, în fața serialului preferat, înfășurat într-o pătură pufoasă și cu o cană de ceai ori ciocolată caldă în mână. Dar și atunci când ieși cu prietenii la picnic în parc într-o seară de vară.
Numit și rețeta daneză a fericirii, hygge a ajuns deci să descrie un stil de viață, indiferent că vorbim despre felul în care gândești, te raportezi la lumea din jur sau pur și simplu îți amenajezi casa sau apartamentul. Conceptul a călătorit prin toată lumea, ajungând și la noi, unde am început să îi zicem, însă, biniște.
Hygge în amenajările interioare: cum alegi mobilierul
O casă hygge este în primul rând o casă neîncărcată, așa că asigură-te că reciclezi, arunci sau donezi tot ce nu îți mai este de folos, popoarele nordice fiind binecunoscute pentru stilul minimalist.
Ca să aduci rețeta daneză a fericirii la tine acasă nu trebuie să te complici. Hygge este, în primul rând, despre funcționalitate, confort și simplitate, despre a te simți bine cu puțin, despre a pune accent pe micile bucurii ale vieții. De aceea favorizează mobilierul în linii și forme simple, cu cât mai puține elemente ornamentale, astfel încât să nu încarce vizual încăperea.
Predomină materialele naturale precum metalul și sticla, însă lemnul este elementul cheie, indiferent că vorbim despre mobilier, decorațiuni, corpuri de iluminat sau chiar pereți. Lemnul natural, are, desigur, un farmec aparte, însă dacă acesta nu este accesibil, optează pentru piese cu aspect de lemn sau accente lemnoase.
Decorațiunile sunt puține, dar alese pe sprânceană, cât să creeze un decor original care spune ceva despre proprietarul locuinței la o singură privire. Culorile neutre sau pastelate și textilele naturale și adesea voluminoase emană căldura și confortul specifice stilului hygge și te fac să te simți instant mai liniștit.
Living
Un living în stil hygge este luminos și aerisit. E un spațiu în care confortul și estetica se îmbină echilibrat atât pentru o seară cu prietenii, dar mai ales o seară a ta cu tine.
Sufletul oricărui living, canapeaua sau colțarul are nevoie de extra atenție dacă vrei să creezi o atmosferă relaxantă. În sufrageria hygge, aceasta este de obicei complet tapițată din stofă.
Dacă te bucuri de o sufragerie spațioasă, alege o canapea voluminoasă, iar dacă livingul este mic, optează pentru piese compacte pe care să arunci niște pleduri sau perne. Indiferent de dimensiunea încăperii, există o soluție care să te facă să simți că te scufunzi într-un nor.
Din amenajările hygge nu lipsesc niciodată cărțile, fie că sunt folosite pe post de decorațiuni pe măsuță de cafea sau cea de colț ori pur și simplu ca amprentă personală organizate pe polițe ori într-o bibliotecă generoasă. Dacă te regăsești în a doua categorie, optează pentru o bibliotecă ce are toate rafturile deschise unde să îți etalezi nu doar colecția impresionantă de cărți, ci și micile decorațiuni care dau farmec aparte acestui stil - lumânări, fotografii, plante și nu numai.
Un living nu este living dacă nu are și o măsuță de cafea. Stilului hygge i se potrivește o măsuță cu picioare pentru a crea impresia de spațiu, dar mai ales pentru a face loc pernelor de șezut sau taburetelor, atât de des întâlnite în acest tip de decor.
Dacă ești fericitul proprietar al unui living mare, amenajează chiar și un colț de lectură cu ajutorul unui fotoliu confortabil cu tapițerie din materiale naturale, ori chiar a unui leagăn. Completează cu o măsuță de colț accesorizată cu cărțile preferate și un lampadar cu lumină caldă.
Livingul este locul perfect și pentru a amenaja un birou dacă lucrezi de acasă și nu ai la dispoziție un număr generos de camere. Alege un birou minimalist bine compartimentat și un scaun confortabil pe care să îl oramentezi cu o blăniță călduroasă. Adaugă detalii decorative care să-ți inspire deopotrivă creativitate și calm.
Unește toate aceste elemente cu un covor simplu ori cu elemente geometrice. Cele mai potrivite pentru stilul hygge sunt cele împletite, din lână, cele cu pufoase cu fir lung, ori cele din piele sau blană, deoarece „încălzesc” atmosfera.
În final, dacă spațiul îți permite, trăiește experiența completă hygge și montează un șemineu lângă care să-ți petreci serile reci de iarnă.
Pentru o sufragerie cât mai practică și prietenoasă, aruncă un ochi și pe ghidul nostru pentru amenajarea livingului.
Dormitor
Un dormitor amenajat în stil hygge îmbină câte puțin din tot ce te bucură. Culori pastelate, neutre, un pat extrem de confortabil, câteva rafturi cu cărțile preferate, și, dacă spațiul îți permite, chiar un colț de relaxare lângă fereastră. Niște lumânări parfumate și măcar un corp de iluminat cu lumină caldă întregesc imaginea.
Pentru că punctul de interes al dormitorului este patul, un pat tapițat cu stofă, pe care îl asortezi cu perne și pleduri de texturi diferite, sau poate un pat simplu, din lemn, combinate cu un covor cu fir lung, pot da o amprentă confortabilă și intimă cuibului tău. Un alt element caracteristic stilului hygge este și aspectul aparent nearanjat al patului. Un look dezordonat al camerei e chiar recomandat căci dă impresia de spațiu locuit și căldură..
În plus, poți adăuga rame cu fotografii ale momentelor dragi din viața ta sau agăța ghirlande luminoase deasupra patului, pentru un aer de sărbătoare și bucurie în fiecare zi.
Află mai multe despre piesele de mobilier esențiale unui dormitor intim și confortabil din ghidul nostru despre amenajarea dormitorului. Iar dacă dispui de spațiu limitat, te ajutăm cu sfaturi utile și pentru amenajarea unui dormitor mic.
Bucătărie
Bucătăria este, dintotdeauna, sufletul casei. Locul în care gătim pentru noi sau împreună cu cei dragi, dar și locul în care ne începem ziua de cele mai multe ori, felul în care arată bucătăria este esențial pentru o stare de bine care durează.
În stilul hygge, bucătăria este amenajată astfel încât să pară aerisită și mare chiar dacă nu ai mult spațiu la dispoziție. Pentru asta trebuie să alegi mobilă cu design simplu fără prea multe detalii. Adesea, aceasta combină corpuri închise cu rafturi deschise pe care se sprijină accesorii utile gătitului.
Predomină mobilierul alb sau în culori calde, naturale care dau un aer primitor încăperii și să încurajeze poveștile de la masă. Aspectul minimalist este de obicei completat cu faianță de tip mozaic uni sau cu imprimeuri geometrice simple. De cele mai multe ori este albă sau în combinație cu gri și negru, asemenea stilului scandinav, dar asta nu înseamnă că nu poți obține aceeași atmosferă primitoare și cu alte culori din paleta specifică stilului.
Alege corpuri de mobilier compacte, funcționale, care să nu ocupe foarte mult spațiu, și pune accentul pe spațiile de depozitare și micile accesorii care te ajută să păstrezi bucătăria organizată cum ar fi cutiile și coșurile de depozitare sau borcanele. Pentru că hygge este mai ales despre a-ți face viața nu doar mai fericită, ci și mai confortabilă și ușoară.
Mesele în familie ori cu prietenii sunt o modalitate excelentă de a îmbrățișa stilul de viață hygge, așa că acordă atenție deosebită zonei de dining. Un set cu masă și scaune din lemn natur sau care îmbină materiale naturale, în linii sinuoase, este alegerea ideală. Nu uita să o ornamentezi mereu cu o vază cu flori pentru o pată de culoare și veselie.
Din bucătăria hygge nu lipsesc nici decorațiunile. Aceste vin sub forma ștergarelor din țesătură naturală, a blănițelor ori pernelor aruncate pe scaune sau a ghivecelor cu ierburi aromatice.
Caută inspirația și în ghidul nostru de amenajare a bucătăriei, ca să fii sigur că alegi ce ți se potrivește mai bine.
Baie
După o zi lungă, cel mai simplu mod de relaxare este o baie caldă și parfumată. În conceptul de hygge, baia este gândită asemănător unui spa, cu texturi moi, cadă și rafturi pe care să-ți poți așeza cartea preferată sau paharul de vin, pentru ca tu să te bucuri de relaxare.
Alege corpuri cu un design compact, în culori uni sau cu accente lemnoase, și înviorează baia cu un coș de rufe din ratan și un covoraș de baie ori cu aspect natural. Adaugă și coșuri de depozitare pentru a te asigura că baia ta nu devine aglomerată.
Desigur, o baie hygge, aceasta are mereu lumină din abundență. Dacă nu te numeri printre norocoșii care se pot bucura de o fereastră, suplinește corpul de iluminat din tavan cu o oglinda cu iluminare sau o aplică deasupra oglinzii și multe lumânări pe care să le ai la îndemână când ai chef de o sesiune de spa.
Dacă ai nevoie de mai multă inspirație, citește și ghidul nostru despre amenajarea băii, pentru un spațiu modern și organizat.
Decorațiuni
Stilul hygge presupune o foarte mare atenție la detalii, care, vine de obicei sub forma decorațiunilor. Fiind un stil minimalist, acestea sunt puține la număr, dar cu sens și personale astfel încât să ofere încăperii un aer prietenos, intim și, mai ales, original.
Iar pentru că hygge este despre sentimentul de acasă, un rol important îl au mirosurile și detaliile estetice cum sunt vazele, decorațiunile din sticlă transparentă sau bolurile ornamentale. În același timp, nu există cameră hygge fără cărți, atât cele din bibliotecă, dar și cele lăsate prin casă, într-o dezordine studiată, puse pe măsuțe de cafea sau etajere. Așa că asigură-te că decorațiunile pe care le alegi le pun și pe acestea în valoare.
Alese cu grijă, decorațiunile hygge îmbină utilul cu plăcutul și confortul. Definitorii în această direcție sunt pledurile voluminoase și pernele, așezate nonșalant pe canapea. Alege perne și pături moi, pastelate, și aranjează-le în straturi, pentru un plus de relaxare.
O atenție aparte este acordată și texturilor din casă. Preferate sunt materialele naturale care inspiră căldură cum ar fi lâna, blana pielea naturală, acestea oferind un sentiment sporit de confort și stare de bine.
Natura este una dintre sursele de inspirație pentru hygge, astfel că plantele sunt de nelipsit din orice încăpere. Acestea adaugă varietate și dau o pată de culoare. Dacă plantele naturale nu sunt tocmai punctul tău forte și plantele artificiale sunt o soluție, acestea având același efect estetic.
În plus, te poți folosi de diferite obiecte cu poveste pentru a înviora atmosfera sau de câteva rame cu fotografii dragi amplasate strategic, rețeta daneză fiind nu doar despre minimalism și simplitate, ci și despre împreună și rost.
Iluminatul
Cum scandinavii se bucură de puțină lumină naturală peste zi, corpurile de iluminat și decorațiunile luminoase ocupă un loc central în amenajările interioare în stil hygge. Acestea sunt aranjate astfel încât pentru a crea o atmosferă relaxantă și primitoare, care te învăluie în căldură de la primul pas în cameră.
Fiecare cameră e ideal să aibă lumină din surse multiple, de la lustre și pendule la veioze, lampadare, aplice și nu numai. Acestea au un design simplu, cu forme inspirate din natură. Cu toate că hygge este caracterizat de materiale naturale și „calde”, alegeri populare sunt și combinațiile cu accente „moderne” din sticlă și metal, contrastul dintre acestea dând un plus de dinamism.
Definitorii pentru interioarele hygge sunt și accesoriile luminoase precum lumânările, sfeșnicele și felinarele sau ghirlandele luminoase. Dincolo de rolul decorativ pe care îl au în alte stiluri de amenajare interioare, acestea sunt esențiale pentru iluminarea camerei și crearea acelei atmosfere calde, primitoare și intime. Le găsești alături prin toate colțurile casei: pe noptiera din dormitor, deasupra patului, pe măsuța de cafea din living, pe blatul din baie ori rafturile din birou.
Același rol îl au și perdelele și draperiile. În hygge, asemenea altor decoruri scandinave, adesea acestea nu există pentru a lăsa să intre în casă cât mai multă lumină naturală. Dar dacă vrei o perdea în geam, alege o culoare cât mai deschisă și un material cât mai transparent.
Culori potrivite stilului hygge
Fiind un stil minimalist, culorile preferate pentru o casă hygge sunt cele neutre sau pastelate, subtonuri de gri, maro, nuanțe de bej sau albastru, care crează iluzia unui spațiu mai mare și mai luminos.
Nu te feri nici de tonurile închise, acestea fiindu-ți de mare ajutor când vrei să evidențiezi felul în care lumina naturală pătrunde într-o încăpere. Pentru o casă amenajată după rețeta daneză, pereții sunt, cel mai adesea, simpli, fără printuri sau tapet, uneori din lemn vopsit în alb sau doar lăcuit.
O casă hygge iubește calitatea
Atunci când vorbim despre stilul hygge de a face lucrurile, calitatea vine întotdeauna înaintea cantității. Importante sunt piesele confortabile, de calitate, din materiale rezistente, lucrate cu grijă. La Mobexpert, ne asigurăm că poți oferi asta casei tale fără să te complici.
De aceea, peste două treimi din mobilierul vândut de noi este produs în România, în propriile fabrici, cu grijă pentru casa ta și pasiune pentru detalii. Totul pentru ca tu să ai de unde alege ce te face să te simți într-o casă cu adevărat ca acasă la prețuri accesibile.
Dacă te gândești să începi un proiect de (re)amenajare a locuinței în stil hygge și vrei să îți faci o idee despre bugetul necesar, citește ghidul nostru despre cât costă să mobilezi un apartament sau o casă. Te poți folosi și de calculatorul de buget care te va ajuta să-ți planifici mai bine resursele financiare și chiar îți va oferi recomandări de produse potrivite pentru buzunarul tău.
Dacă ai nevoie de mai mult ajutor, poți apela și la serviciile noastre de design interior. Specialiștii Mobexpert te pot ajuta cu idei și recomandări personalizate pentru a-ți transforma casa de vis în realitate.