#OameniiMobexpert - Violeta: „Bucuria oamenilor mă inspiră foarte mult”

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Violeta Nanu, Arhitect Design Center Mobexpert Băneasa.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cum este Violeta, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?

Sunt un om creativ, care are aproape o obsesie în a identifica frumosul în orice și oricine. Este primul lucru pe care îl manifest aproape instinctiv și apoi conștient, în raport cu tot ce mă înconjoară. Sunt de asemenea un om orientat către cunoaștere și evoluție, iar asta îmi place mie să cred că-mi va asigura „tinerețe veșnică și viață fără de moarte”.
Înainte să lucrez la Mobexpert, îmi șlefuiam cunoștințele și abilitățile în cadrul Facultății de Arhitectură, în care eram în acel moment studentă. Mobexpert este, astfel, primul meu loc de muncă, iar proba timpului dovedește că relația mea cu acest brand s-a dezvoltat organic și natural către una de lungă durată.

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.

Călătoria mea alături de echipa Mobexpert a început în 2013, imediat după ce am terminat facultatea. Deși perioada aceea nu era tocmai fertilă pentru absolvenții de la arhitectură, am avut plăcerea să găsesc la Mobexpert deschiderea și încrederea de care aveam nevoie, ca începător care dorește să-și creeze o cale și să performeze în acest domeniu.

Cum ai descrie job-ul tău?

Job-ul și profesia mea sunt cele ce mi se potrivesc cel mai bine și cele care se împletesc armonios cu personalitatea mea. Relaționarea constantă cu oamenii, diferiți din fericire, în căutarea frumosului funcțional, este o sursă nesecată de idei și concepte noi pentru mine. Job-ul meu este locul unde evoluez constant, iar asta este ceva ce țintesc invariabil. Să lucrez ca designer de interior în cel mai frumos magazin de mobilier din țară este pentru mine o încântare permanentă și o sursă de inspirație grozavă.

De unde provine această pasiune a ta pentru design interior?

Pasiunea mea pentru designul de interior și arhitectură vine de când eram preadolescentă și desenam tot ce imaginam, iar cel mai des în imaginația mea reformulam aspectul lucrurilor din jurul meu. Îmi amintesc, în clasa a 8-a, la îndrumarea domnului diriginte, am scris fiecare o scrisoare către noi înșine, pe care să o deschidem peste ani, în care vorbeam despre ce ne dorim să devenim profesional, iar eu am scris arhitect, fără vreun plan B. Pasiunea mea pentru frumos a fost cu mine de când mă știu, iar faptul că astăzi lucrez ca designer de interior este pentru mine job-ul ideal.

Cum caracterizezi stilul tău creativ? Și care este stilul tău de design preferat?

Îmi place acea foaie goală de la care pornesc, „nimicul” premergător fiecărei idei, pe care aștern ca-ntr-un joc toate detaliile importante și distincte ale fiecărui proiect și cu care apoi mă joc până găsesc formula care să le armonizeze, iar ideea să se întrupeze în formă, o formă care să se plieze echilibrat pe personalitatea și nevoile fiecărui client cu care lucrez.
Ca stil preferat, cred că undeva în sinea mea m-aș putea regăsi în toate pe rând, de la masivitatea, rugozitatea și „imperfecțiunea” finisajelor pe care le regăsim la stilul industrial și până la interiorul cu siluete elaborate ale stilului tradițional clasic. Cred că acest lucru este dat și de faptul că lucrez cu toate stilurile, în funcție de clientul din fața mea, iar asta mă face să descopăr constant frumusețea din fiecare dintre ele. Dacă ar fi, însă, să identific un stil preferat, care rimează cel mai bine cu modul meu de viață din prezent și nevoile mele actuale și care-mi stimulează cel mai mult simțul creativ, acela ar fi stilul urban, care-mi aduce din vibrația spațiului exterior la interior și ajunge deseori la un aspect boem, dezvoltat mai mult instinctiv decât normat.

De unde te inspiri? Care sunt sursele tale de inspirație și cum le aplici în proiectele de amenajare în Mobexpert?

Sursa mea de inspirație este de fiecare data clientul din fața mea. Așa cum nu ar trebui să ne îmbrăcăm toți la fel, ci în funcție de adevarata noastră identitate și personalitate, atunci când ne amenajăm locuința, nu putem face din ceea ce funcționează pentru alții o normă pentru noi. Pe cale de consecință, în ce mă privește, clientul este cel care mă conduce de fiecare dată către conceptul și soluția de design a locuinței sale, până la cel mai mic detaliu și cele mai fine asocieri cromatice și jocuri de texturi.
În opinia mea, un designer de interior foarte bun este acela care întâi de toate reușește să asculte cu intenția de a înțelege foarte bine dorința și nevoile clientului său, astfel încât să poată apoi dezvolta o soluție și un proiect care să se afle într-o relație de corespondență cu identitatea acestuia.

Care este partea favorită din procesul creării unui proiect de design interior

Partea mea favorită este momentul în care clientul meu înțelege pe deplin și rimează cu soluția propusă, atât de mult încât îmi creează senzația că el se mută deja și trăiește virtual în noua sa locuință încă din stadiul de proiectare al acesteia. Bucuria oamenilor mă inspiră foarte mult.

Care au fost cele mai frecvente solicitări în amenajarea unei locuințe?

Foarte frecvent mă întâlnesc cu situații în care spațiul care se dorește amenajat să nu includă din construcție toate acele detalii funcționale importante, care fac din acesta un spațiu adecvat locuirii. În astfel de situații solicitările sunt pe tema fructificării fiecărui centimetru pătrat, astfel încât spațiul să devină unul cu adevărat funcțional.
Astfel de teme conduc la soluții în care, atât suprafețele orizontale, cât și cele verticale sunt maximizate, scara spațiului va dicta scara mobilierului, anumite spații și piese de mobilier devin multifuncționale, e necesară o atenție deosebită la echilibru și la aplicarea unor „trucuri” de design care să schimbe vizual limitele interiorului, făcându-l să pară mai cuprinzător. Partea bună este că spațiile mici ne determină să fim ordonați, acesta fiind până la urmă un beneficiu pe termen lung.

Ce înseamnă să ai o casă frumoasă?

Să ai o casa frumoasă înseamnă să te îngrijești ca spațiul să fie o compoziție unitară, susținută prin detalii, un spațiu care comunică vizual, care redă o imagine dezinvoltă, lipsită de orice exces, imagine care să intre în dialog cu funcționalitatea spațiului (aspect imperios necesar), care să permită luminii să se desfășoare la interior astfel încât să simți că interiorul trăiește din, cu și pentru lumină. Dincolo de toate aceste aspecte mai ceremonioase, o casă frumoasă este aceea în care te simți cu adevărat acasă.

Care este cea mai frumoasă experiență de când ești designer? Dar cel mai important proiect?

Ca designer și arhitect ești un om de spirit, un gânditor, care în sensibilitatea sa pornește de la aproape „nimic”, de la un lucru de fiecare dată proaspăt (fiecare proiect în parte) și care în inventivitatea sa vioaie, bazându-se pe cunoștințele sale profesionale, creează spații care reprezintă viața organică a celor care trăiesc în ele. Pentru mine toată aceasta experiență creativă în jurul fiecarui proiect, cu fiecare client în parte, este una captivantă.
Cel mai important proiect? Nu știu dacă am neapărat unul mai important decât altul sau pur și simplu nu le clasific astfel. Pentru mine fiecare proiect reprezintă pământ fertil pentru o soluție unică, adecvată modului de viață al celor care trăiesc în acel climat.

De ce ai recomanda unui prieten Mobexpert ca loc de muncă?

Mobexpert este o companie în care eu am avut încredere de la început. În călătoria mea alături de acest brand am avut dintotdeauna spațiu să mă exprim ca arhitect și designer de interior, astfel că jobul meu este o plăcere și o provocare continuă. Aș recomanda unui prieten Mobexpert ca loc de munca, pentru profesionalism, pentru calitatea pe care compania o practică în tot, pentru atenția și preocuparea permanentă în legătură cu noutățile din cadrul celor mai mari târguri de design din lume, pentru mediul de lucru foarte plăcut și pentru că găsești susținere să răsari dacă ce cultivi dă roade.

Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc.

Sfatul meu pentru noua generație este ca în primul rând să-și aleagă o cale, un job compatibil cu propria personalitate, propriile valori, abilități și pregătire și să parcurgă acest drum ales, optând să fie prudenți în fața căilor care le oferă cele mai mari recompense pentru cel mai mic efort, să fie deschiși, să înțeleagă că orizontul e acolo pentru a fi urmat, să nu se grăbească să acționeze înainte de a pricepe și să învețe să-și amâne matur recompensa, atunci cand țelul lor este să performeze. Am multe ganduri alese pentru generația tânără, dar întâi de toate le doresc sa fie conștienți în fiecare zi.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)