#OameniiMobexpert - Sînziana: „Orice provocare este o șansă spre succes”

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Sînziana Marinescu, Director Magazin Mobexpert Pipera.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cum este Sinziana, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?

Mă consider o persoană foarte ambițioasă, luptătoare, echilibrată și deschisă, în orice moment, oricărei provocări. Înainte de a lucra în cadrul companiei Mobexpert, am urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Comerț. Am continuat studiile în cadrul aceleași Facultăți și am făcut Masterul la specialitatea Auditor în Protectia Consumatorului, dar în același timp am încercat să îmi găsesc și un job potrivit, care să îmi permită să îmi continui studiile. Astfel, atunci când am aplicat pentru un job la compania Mobexpert, acesta s-a pliat foarte bine cerințelor mele, acelea de a putea frecventa cursurile de master la forma de zi, cât și de a munci și în cadrul companiei. Așa am constatat ca am putut performa în ambele situații, fără a da greș, chiar dacă, pot spune, că nu a fost tocmai ușor pentru mine, având în vedere faptul că eram la primul meu job, unde a trebuit să mă acomodez cu tot ceea ce înseamnă cerințele unui loc de munca: cunoașterea activităților postului și cele ale companiei, interacțiunea și comunicarea cu clienții, colegii, superiorii, însușirea caracteristicilor tehnice ale produselor, program prelungit de lucru, etc.

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.

Acum 10 ani, pe data de 04 octombrie 2013, am început să lucrez în cadrul magazinului Mobexpert Băneasa, având funcția de consilier vânzări Mobilier General. Pentru că sunt o persoană căreia îi plac provocările, la câteva luni după aceea, am acceptat să schimb departamentul și am ales să îmi continui activitatea în departamentul Outdoor. Pot spune că a fost departamentul care m-a format, unde am învățat cum să performez, cum să am o relație bună cu clienții, cum să excelez din punct de vedere al vânzărilor, cum să mă integrez într-o echipă, cum să fiu un mentor bun pentru colegii noi și cum să mă dezvolt din punct de vedere profesional. 

După câțiva ani, am avut bucuria și plăcerea de a accepta, în acest departament, funcția de Manager, funcție ce m-a învățat cum să fiu un adevărat lider pentru echipa mea. Provocările pentru mine nu s-au terminat aici, ci au continuat, astfel că, după numai doi ani, mi s-a propus postul de Manager Departament Online, aceasta fiind și ultima funcție deținută de mine, timp de un an, în cadrul magazinului Mobexpert Băneasa.  A fost un an foarte greu și complicat, un an pandemic, în care a trebuit să ne adaptăm situațiilor create de pandemie.  Am încercat împreuna cu colegii mei, și cred că am și reușit, să mulțumim fiecare client care a comandat online produse de la Mobexpert, să ne asigurăm că toate acestea ajung la timp și în siguranță către toți clienții.

Dar, pentru mine, provocările nu se încheiaseră încă. Poate pentru că nu mi-a fost teamă niciodată să ies din zona mea de confort, conducerea Mobexpert mi-a propus, de data aceasta, funcția de Director în cadrul magazinului M&D Retail Pipera. Chiar pot să spun că o astfel de schimbare nu puteam să o refuz și, astfel, am acceptat această funcție cu responsabilități și cerințe pe care încerc, de atunci, în fiecare zi să le îndeplinesc cu multă muncă și implicare. Pot spune că acest traseu profesional m-a învățat, până în prezent, câteva lucruri foarte importante, și anume să nu îmi fie teamă niciodată de schimbări și să mă adaptez indiferent de mediul de lucru, oriunde, oricând și cu oricine.

Cu ce este Mobexpert special pentru tine?

Mobexpert este, pot spune, a doua mea casă și a doua mea familie, pentru că îmi petrec foarte mult timp aici împreună cu colegii mei, încercând în fiecare zi să evoluăm, să performăm, să găsim rezolvări pentru anumite situații în care ne aflăm și să aducem zâmbete pe fețele clienților noștri. 

Cum decurge o zi din activitatea ta? Care sunt cele mai mari provocări?

Fiecare zi este diferită de cealaltă, în ceea ce mă privește. Zilnic am parte de provocări, mă confrunt cu diferite situații, la care trebuie să găsesc rezolvări rapide, atât eu, cât și echipa mea. Fiecare zi este un test, o lecție, iar cea mai mare satisfacție o am la sfârșitul zilei când îmi dau seama că am reușit să învăț lucruri noi!  

Ce aspecte ale job-ului îți plac cel mai mult și îți aduc cea mai mare satisfacție?

Deși au trecut 10 ani de cand activez în cadrul acestei companii, ani în care am avut parte de diferite experiențe și provocări, consider că cea mai mare satisfacție, o am atunci când îmi sunt apreciate și recunoscute rezultatele pe care le obțin împreună cu echipa pe care o conduc. De asemenea, este foarte important pentru mine și îmi creează o satisfacție deosebită să văd că toți clienții care au trecut pragul magazinului nostru vor reveni de fiecare dată căutând noi produse, care să le aducă bucurie și mulțumire.

Care sunt principalele ingrediente pentru o experiență plăcută într-un showroom Mobexpert?

Când spun showroom Mobexpert, mă gândesc la multe aspecte: de la atmosfera deosebită dată de designul magazinului, la consilierii de vânzări amabili, zâmbitori și familiari, la spiritul și emulația magazinului. Ingredientele necesare pentru a avea o experiență cât mai plăcută în magazinele noastre, și de care clienții noștri ar trebui să aibă parte, ar fi următoarele: amabilitate, creativitate, soluționare rapidă a cerințelor și… cât mai multe oferte atractive!

Ce calități apreciezi la colegii din echipa ta?

Apreciez foarte mult la colegii mei faptul că sunt loiali, că vor să învețe lucruri noi în fiecare zi, că vor să evolueze, așa cum am evoluat și eu, și, de asemenea, că sunt responsabili și dedicați în ceea ce fac zi de zi. 

Cum formezi o echipă de succes?

O echipă de succes se formează, din punctul meu de vedere, cu foarte multă răbdare, multă dedicare și înțelegere pentru fiecare om în parte. Cel mai greu lucru, după cum știm cu toții, este acela de a lucra cu oamenii. Mobexpert are și un slogan: „Suntem cu toții diferiți. Din fericire.” Pentru că  fiecare om are o personalitate, gândire și caracter diferit, este nevoie de multă răbdare și implicare ca să poți forma o echipă de succes. 

După ce valori te ghidezi in activitatea ta?

Valorile după care mă ghidez în activitatea mea sunt: respectul, responsabilitatea, onestitatea, solidaritatea și încrederea. Acestea sunt câteva dintre valorile la care țin foarte mult și îmi doresc ca și colegii din echipa mea să se ghideze deopotrivă după aceste valori. Îmi place să fiu prezentă în orice moment alături de colegii mei, acolo unde este nevoie, să îi sprijin în rezolvarea oricăror probleme întâmpinate, pentru a putea să ne atingem obiectivele. 

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în ultimul an?

Ultimul an a fost unul foarte complex, cu multe suișuri și coborâșuri, în care am învățat că motivația și perseverența sunt cheile către îndeplinirea obiectivelor, că oamenii cu care lucrez zi de zi sunt „motorul” fără de care nu aș putea avea rezultatele dorite. 

De ce ai recomanda unui prieten Mobexpert ca loc de munca?

Mobexpert este o companie unde poți evolua rapid, dacă îți dorești, unde îți poți clădi o carieră profesională dacă ești dedicat, unde te poți integra într-o mare echipă, unde poți învăța lucruri noi, însă totul depinde, evident, de dorințele și de prioritățile fiecăruia. Aș recomanda Mobexpert ca loc de munca nu numai prietenilor mei, ci oricărei persoane care ar vrea să performeze și să învețe ceva nou în fiecare zi. 

Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc.

Pentru oamenii din generația tânără, am următoarele sfaturi și anume: să fie curajoși să înceapă activități noi, să nu le fie teamă de schimbări, să își dorească mereu mai mult de la ei și să învețe să își prioritizeze obiectivele. Este foarte important să știm ce vrem de la noi, să știm dacă ne dorim să evoluăm, să fim conștienți că orice provocare este o șansă spre succes!  

Multe persoane tinere din ziua de astăzi trebuie să înțeleagă faptul că dacă își doresc să ajungă undeva sus, trebuie să pornească de jos. Experiența și vechimea într-un job se dobândesc în timp, cu răbdare, responsabilitate și loialitate. Munca susținută și încrederea în sine sunt, după părerea mea, unele dintre cele mai importante secretele ale unei cariere de succes! 

 

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)