DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Adriana Iencuț, Manager Achiziții Mobexpert Oradea.
Sunt o persoană sociabilă și punctuală, curioasă, creativă și optimistă. Sunt ambițioasă și implicată în tot ceea ce fac. Nu exista „NU POT” pentru mine, mereu încerc să îmi depășesc temerile și limitele.
Am absolvit Facultatea de Științe Juridice, specializarea Administrație Publică și master în Marketing și Comunicare în Afaceri. Pe perioada facultății m-am angajat ca barman/ospătar, putând jongla cu programul pe care îl aveam la facultate astfel încât să merg și la munca, după care mi-am schimbat domeniul de activitate și am ajuns la Mobexpert.
Povestea mea începe în anul 2014, mai exact pe 2 iunie, când m-am angajat ca și consilier vanzari pe departamentul de Mobilier General și Office. Un an și jumătate mai târziu, în 2016, am devenit Asistent Manager, dar dorința mea de a învăța cât mai multe m-a facut să ma transfer pe departamentul de Decorațiuni și în 2017 am fost Asistent Manager Decorațiuni. În 2018, Maria Gavril, administratorul nostru, mi-a oferit cea mai mare provocare: să fiu Manager Livrări și Gestiune. Având și puțină experiență pe partea de aprovizionare (din când în când țineam locul managerului de pe atunci), am continuat să cresc și în 2018, luna aprilie am ajuns Manager Achiziții, loc în care mă regasesc și în ziua de azi.
Pot sa spun că Mobexpert este a doua mea casa de 9 ani de zile. Aici am crescut. m-am maturizat ca persoană și m-am dezvoltat pe plan profesional; este locul unde am cunoscut oameni extraordinari de la care am avut foarte multe de învățat.
Nicio zi nu e la fel. În fiecare dimineață îmi setez „to do list-ul” și îmi stabilesc prioritățile pe ziua respectivă. Îmi încep ziua cu plasarea comenzilor preluate de colegii mei, mă asigur că sunt transmise în timp util astfel încât să poată fi pregatite pentru încărcare.
În zilele când am mașini la încărcat țin constant legătura cu soferii, colegii din centrele logistice, cu fabricile noastre, mă asigur că mașina ajunge în timp util la incarcare și că marfa este pregătită corespunzător, astfel încât să ajungă la noi în cea mai buna stare, iar în ziua descărcărilor mă pregătesc pentru recepția mărfurilor. Cea mai mare provocare e să pot rezolva orice situație neprevăzută, dar aici comunicarea este cheia succesului.
Cea mai mare satisfacție o am atunci cand știu că totul este sub control, că totul decurge așa cum mi-am stabilit la începutul zile, că marfa este încărcată și descărcată astfel încât să ajungă la clienții noștri în timp util, că pot să-mi ajut colegii cu diverse situații și că împreună putem găsi soluții.
Însă cea mai mare satisfacție pe care mi-a adus-o jobul, a fost în anul 2019, când am participat la deschiderea magazinului din Constanța, unde am întâlnit oameni deosebiți și cu care am legat prietenii frumoase, colegi din alte magazine, product manageri, oameni cu care te auzeai doar la telefon, colegii din centrele logistice, oamenii din fabricile Mobexpert - este un sentiment aparte. Am văzut cât de importantă este munca în echipa și cât de mult contează când toți trag spre același rezultat.
Ceea ce apreciez cel mai mult la colegii mei este faptul că sunt muncitori, săritori, implicați în toate activitățile din cadrul magazinului, indiferent de departament.
Sinceritatea, corectitudinea și respectul sunt cele mai importante pentru mine, atât în viața de zi cu zi, cât și la locul de munca.
Cea mai mare lecție pe care am învățat-o în ultimul an este să nu mă compar cu nimeni, decât cu mine, omul care am fost ieri și omul care îmi doresc să devin maine. Este foarte important să fim conștienți de valoarea noastră.
Dacă îți dorești să înveți cât mai mult și să crești pe plan profesional, la Mobexpert ai această posibilitate; sunt diverse departamente unde poți avansa. Ai acces la foarte multe informații, oameni dornici să te ajute, un colectiv minunat și mai ales ești susținut în ceea ce îți dorești să faci.
Să accepte orice provocare li se oferă, să nu spună NU fără sa încerce. Curiozitatea le poate oferi șanse unice. Să se implice în totalitate în ceea ce fac și să ofere mereu o mână de ajutor acolo unde este nevoie.