Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
#OameniiMobexpert - Lucian: „Jobul potrivit e cel pe care îl faci cu pasiune”
Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colegul nostru, Lucian Radu, Director de Producție - Fabrica Mureș Mex.
Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cine este Lucian, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?
Am 54 de ani. M-am născut în Târnăveni, județul Mureș. În anul 1989 am terminat Liceul de Chimie Industrială Târnăveni, profil Electrotehnic. În anul 1995 am absolvit Facultatea de Industrializarea Lemnului secția Proiectare. M-am angajat tot atunci la Fabrica de mobilă Ilefor S.A. din Târgu-Mureș.
Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.
În anul 1996 mare parte a acțiunilor Ilefor S.A. au fost achiziționate de Grupul Mobexpert. Fiind tânăr, m-am adaptat mai ușor și mai repede decât inginerii vechi ai Ileforului la cerințele noilor patroni. Astfel, în anul 1998 am ajuns șef de secție și pentru că lucrurile mergeau foarte bine, din anul 2000 ocup postul în care sunt și azi.
Cum decurge o zi din activitatea desfășurată în cadrul unei fabrici Mobexpert?Descrie in trei cuvinte mediul de lucru din interiorul unei fabrici Mobexpert.
Fiecare angajat își desfășoară activitatea cât mai bine în cadrul ciclului de producție, astfel încât clientul final să fie servit cât mai repede. De la început, fabrica a fost concepută pe baza productivității muncii. Adică, cât muncești, atât primești. Trei cuvinte care definesc mediul de lucru din fabrica noastră ar fi: muncă, responsabilitate, armonie.
Ce reprezintă pentru tine succesul și care sunt pilonii de bază pentru o echipă de succes?
Succesul e în primul rând împăcarea de sine. Sunt mulțumit să conduc o fabrică modernă și frumoasă. În cei 24 de ani de muncă, aceasta a trecut și prin momente grele: mutarea în altă locație, criza financiară, pandemie. Cred că am avut o contribuție mare în depășirea acestor momente și noi cei din Mureș Mex am avut un trai decent. Echipa cu care lucrez am creat-o de-a lungul anilor. Cel mai important lucru a fost faptul că nu mi s-a impus să lucrez cu x sau y. Pilonii sunt munca bine făcută a fiecăruia din echipă.
Ce criterii stau la baza producerii unui produs?
Criterile de bază sunt: aspectul, prețul, funcționalitatea, calitatea materialelor și bineînțeles a execuției. Aceasta din urmă e principala mea provocare. În ultimii ani, produsele noi Mureș Mex sunt într-o clasă premium. Adică, materiale și feronerii de top, iar execuția a trebuit să o îmbunătățim constant și substanțial.
Un proiect de care ești foarte mândru, de care îți aduci aminte cu cel mai mare drag?
Bucătăriile Mureș mă fac mândru. Acum 15 ani am început un concept nou cu carcase montate, fronturi mdf lucios, personalizate pe client. Până atunci produceam bucătării demontate, pe stoc, ceva ieftin. Momentul de început a fost unul greu pentru fabrică. Nu aveam de lucru și riscam să închidem. Cu toate că fluxul de producție nu era propice bucătăriilor, am luat hotărârea să le facem. A fost salvarea noastră! Cu fiecare zi care a trecut de atunci le-am făcut mai frumoase și mai complexe. Astăzi producția de bucătării este undeva la 30-40% din capacitatea fabricii.
După ce valori te ghidezi în activitatea ta?
Să fiu cinstit, să nu-mi bat joc de muncă, să fiu dur cu cei care nu-și fac treaba și bun cu cei care trag alături de mine.
Ce te-a determinat să rămâi alături de Mobexpert vreme de 24 ani?
Stabilitatea financiară a firmei și a grupului. Faptul că s-a investit permanent în tehnologie și că nu m-a împiedicat nimeni să-mi fac treaba.
Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc.
Jobul potrivit e cel pe care îl faci cu pasiune și care-ți oferă nivelul de trai dorit. Atent la oportunitățile pe care ți le oferă viața, pe acesta trebuie să-l cauți. Când îl găsești, fă tot posibilul să-l păstrezi.