#OameniiMobexpert - Monica: „Este foarte important să faci lucrurile cu plăcere”

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Monica Husaru, Manager Departament Aprovizionare Iași și Piatra Neamț.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cine este Monica, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?

Consider că sunt o persoană veselă, sociabilă, foarte directă, sinceră, deschisă provocărilor și îmi place să ajut oamenii. Am terminat Facultatea de Drept și Master în Administrație Publică. Din anul trei de facultate am făcut practică la o societate de avocatură, iar timp de 6 ani am colaborat cu un avocat din respectiva societate. Practic, traseul meu profesional a început în anul trei de facultate și sunt foarte recunoscătoare pentru acea perioadă întrucât am învățat foarte multe lucruri.

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.

În anul 2016 am decis să fac o schimbare radicală, într-un domeniu total diferit față de ceea ce făcusem până în acel moment și astfel a început experiența în cadrul Mobexpert ca asistent manager al administratorului din Iași. Pe lângă această activitate, am fost consultant online și consultant rate, ca în final să-mi fie propusă funcția pe care o ocup astăzi, manager în cadrul departamentului de aprovizionare la magazinul din Iași, ulterior și la magazinul din Piatra Neamț.

Poți explica în câteva cuvinte domeniul tău de activitate?

Activitatea pe care o întreprind este aprovizionarea magazinului din Iași și Piatra Neamț. Principala îndatorire este aceea de a mă asigura că ajung la timp atât comenzile clienților, cât și produsele pentru amenajarea magazinelor, astfel încât să respectăm promisiunile pe care le facem.

Cum decurge o zi din activitatea ta? Care sunt cele mai mari provocări?

Fiecare zi este diferită, în fiecare zi întâlnesc situații noi, învăț lucruri noi și asta mă bucură foarte mult. Dimineața, când ajung la serviciu îmi setez toate lucrurile pe care trebuie să le fac și încerc pe cât posibil să rezolv tot ceea ce îmi propun, inclusiv eventualele situații neprevăzute care apar.

Transmit comenzile din ziua anterioară, le verific pe cele deja transmise care urmează să fie livrate în următoarea perioadă, mențin o legătură constantă cu fabricile, transmit centralizatoare cu comenzile în curs, răspund solicitărilor primite de la colegi și magazine, etc.

Cele mai mari provocări sunt să duci la îndeplinire tot ce îți propui, să reușești să găsești soluții pentru fiecare solicitare făcută de colegi și clienți, iar atunci când reușești să faci acest lucru ai o mare satisfacție pentru că simți că faci ceea ce trebuie.

Care sunt principalele ingrediente pentru o colaborare eficientă cu echipa din care faci parte?

Principalele ingrediente pentru o colaborare eficientă cu toți colegii cred că sunt: comunicarea, răbdarea, înțelegerea, respectul și să duci la îndeplinire toate promisiunile pe care le faci. Cred că atâta timp cât faci tot ceea ce îți stă în putință pentru ca lucrurile să funcționeze conform procedurilor, totul decurge de la sine și colaborarea nu poate fi altfel, decât eficientă.

Care au fost acele momente din parcursul tău profesional în care simți că ai crescut cel mai mult?

Am simțit că am crescut cel mai mult în momentul în care mi-a fost făcută propunerea de a ocupa funcția de manager în cadrul departamentului de aprovizionare.

Care este un proiect de care ești mândră?

Nu am un proiect anume de care mă simt mândră, tot ceea ce fac încerc să fac corect, cu pasiune și cu respectarea procedurilor.

Ce calități te ajută să ai succes în acest domeniu?

Cred că atunci când pui interesele clientului pe primul loc, când respecți promisiunile făcute acestuia și îți dai interesul ca totul să decurgă conform așteptărilor, succesul nu va întârzia să apară. Din punctul meu de vedere, deși mă repet, este foarte important să comunici eficient, să fii asumat și să-ți îndeplinești îndatoririle zilnice pentru a reuși în tot ceea ce îți propui.

Ce te-a determinat să rămâi alături de Mobexpert vreme de 7 ani?

Am rămas alături de Mobexpert atâta timp pentru că îmi place ceea ce fac, îmi plac provocările pe care le primesc zilnic, îmi place echipa din care fac parte și mă simt ca într-o familie. Consider că este foarte important să faci lucrurile cu plăcere pentru a le face așa cum trebuie.

Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc.

Sfaturi sunt multe, însă principalul sfat pe care îl pot oferi este să-și dorească mereu mai mult și să nu renunțe ușor atunci când vor ceva cu adevărat. Pentru a evolua este nevoie de multă ambiție, răbdare, perseverență, înțelepciune, iar, nu în ultimul rând, o mare dorință de muncă.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)