Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
#OameniiMobexpert - Mihaela: „Ne adaptăm constant nevoilor clienților noștri”
Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Mihaela Bach, Team Leader, Call Center.
Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional la Mobexpert.
Călătoria mea împreună cu Mobexpert a început în 2015, ca operator call center. Interacțiunea cu clienții m-a impulsionat să mă dezvolt și din punct de vedere personal. Astfel că în 2017 am devenit team leader, iar împreună cu echipa mea, plină de energie și orientată către client, am avut rezultate excelente de-a lungul anilor.
Ce aspecte ale jobului tău îți plac cel mai mult și îți aduc cea mai mare satisfacție?
Îmi place interacțiunea cu oamenii Mobexpert de la care învăț constant. Îmi plac întâlnirile cu echipa mea, familia mea de suflet, care mă face să mă simt recunoscătoare pentru tot ceea ce experimentez. Și mă înclin pentru oportunitatea de a lucra pentru o companie care se remarcă prin excelență.
Care au fost momentele din traseul tău profesional în care simți că ai crescut cel mai mult?
Simt că am crescut cel mai mult în momentele de cumpănă alături de echipa mea. Ne-am dedicat trup și suflet, atât pentru a obține cele mai bune rezultate pentru companie, cât și pentru satisfacerea nevoilor clienților noștri.
Menționez aici legăturile autentice, vulnerabilitatea și deschiderea echipei mele, respectarea diversității și acceptarea diferențelor. Toate acestea au contribuit la creșterea noastră individuală și profesională.
Care este primul cuvant care îți vine în minte când te gândești la Mobexpert?
PROFESIONALISM - pentru că asta ne definește. Ne adaptăm constant nevoilor clienților noștri și venim în întâmpinarea lor cu fiecare apel preluat.