DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Mihaela Onu, Director Import.
Sunt o persoană veselă, spontană și deschisă mereu către experiențe noi. Îmi place să cred că aduc energie pozitivă locului unde mă aflu.
Înainte de Mobexpert, am fost o tânără absolventă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, la început de drum, dornică de dezvoltare și începerea unei noi etape.
Parcursul meu profesional din cadrul Mobexpert a luat start în Iași, orașul meu natal, atunci când am avut oportunitatea de a mă alătura echipei de vânzări. Cu această ocazie, am văzut pentru prima oară un magazin de mobilă altfel, unde experiența clientului era una completă.
Aici am învățat ce înseamnă comunicarea cu clienții, cât de important este să cunoști produsele, dar și cum să oferi oamenilor empatie, să îi faci să se simtă confortabil și să aibă încredere în tine. Să cunoști nevoile clientului, să îi aduci claritate în decizia de cumparare este secretul unui consilier de vânzări.
Apoi am ajuns în București, unde am continuat pe funcția de consilier vânzări în magazinul Băneasa, ulterior am preluat și task-uri administrative atunci când am devenit consilier coordonator.
Experiența mea ca și consilier de vânzări a contribuit la următorul pas, atunci când mi s-a oferit o altă oportunitate de a mă dezvolta. La momentul actual, funcția mea este de import manager în cadrul Linea Mex, importatorul mobilierului cu destinație domestică în cadrul grupului Mobexpert.
Domeniul meu de activitate este unul dinamic, plin de provocări: contribui la buna gestionare a produselor care ajung în magazine, mențin relația cu furnizorii externi și urmăresc toate procesele postvanzare.
O zi din activitatea mea nu se aseamănă cu cealaltă; mereu sunt implicată în diverse responsabilități, comunic foarte mult atât cu colegii din rețea, cât și cu furnizorii externi. Trebuie să te organizezi foarte bine pentru a duce la capăt toate atribuțiile, foarte diferite și solicitante ca timp.
În prima parte a zilei încerc să răspund la email-uri și solicitări urgente care necesită o rezolvare promptă din partea mea. Îmi stabilesc apoi prioritățile și încep să rezolv din sarcinile importante cum ar fi transmiterea comenzilor pentru reaprovizionarea stocurilor, realizarea codurilor pentru produsele noi, centralizarea plăților, verificarea publicării pe site a modelelor noi.
Principalul ingredient este comunicarea, dar și adaptarea constantă la situațiile neașteptate care apar în fiecare clipă și pentru care este nevoie să găsești cea mai buna soluție.
Este foarte important și să asculți când primești feedback de la oameni cu mai multă experiență din echipă pentru a avea rezultate cât mai bune.
Sunt multe momente semnificative de-a lungul parcursului meu profesional, dar aș putea să menționez jobul de consilier vânzări care m-a influențat pozitiv, m-a scos din zona mea de confort și am prins curaj să îndrăznesc mai mult.
Totodată, primii anii de la Linea Mex atunci când am câștigat noi aptitudini, am învățat să gândesc din altă perspectivă, am intrat într-un alt domeniu față de cel din vânzări, aș putea spune de cealaltă parte a baricadei.
Sunt mândră pentru că fac parte din comunitatea Mobexpert, locul în care am evoluat și unde am întâlnit persoane ce m-au îndrumat spre omul care sunt acum, fiecare experiență avută și fiecare om întâlnit a contribuit la dezvoltarea mea personală.
De multe ori am ocazia să identific idei valoroase, printre informațiile primite de la colaboratorii externi, pe care le transmit mai departe colegilor cu putere de decizie pentru implementare și dezvoltare în magazinele noastre.
Mă consider o persoană curioasă, cu o atitudine pozitivă, încrezătoare, entuziastă și jovială. Sunt foarte implicată și dedicată mereu în ceea ce fac. Toate aceste calități mă ajută să fiu motivată pentru a găsi energia necesară muncii pe care o întreprind.
Recomand generației tinere să descopere ceea ce îi pasionează, să exploreze ce talente au și să se dedice trup și suflet proiectelor pe care vor să le înceapă, astfel rezultatele nu vor întârzia să apară.
„Fără îndoială că premiul suprem pe care-l oferă viața este ȘANSA de a lucra din greu la ceva care merită din plin efortul tău” - Theodore Roosevelt.