#OameniiMobexpert - Georgiana: „Găsesc inspirație în tot ceea ce mă înconjoară”

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Georgiana Marinescu, Asistent Manager decorațiuni & Designer Florist Mobexpert Militari.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cum este Georgiana, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?

Mă consider o fire ambițioasă, harnică, dornică de evoluție și creativă. Înainte de a face parte din această companie, eram studentă în anul IV la Universitatea Politehnica din București, specialitatea Ingineria și Managementul Afacerii. Am început să lucrez încă de pe băncile facultății program part-time într-un magazin de bricolaj, ulterior, în data de 28 decembrie 2016, m-am alăturat echipei Mobexpert Militari, unde pot spune că visele devin realitate.

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.

Startul meu în Mobexpert a fost momentul când am venit la interviu pentru postul de consultant vânzări pentru departamentul de bucătării. Îmi amintesc cum Gabriela Ștefan (actualmente Product Manager Flori, la momentul respectiv Manager Departament Bucătării) m-a încurajat și mi-a stârnit imaginația în timpul interviului când mi-a solicitat să îmi desenez propria mea bucătărie. Recunosc că în momentul angajării nu eram pe deplin conștientă de provocările poziției de consultant departament bucătării. Însă, m-am ambiționat să mă acomodez și să asimilez toate informațiile rapid, iar după 4 luni am câștigat poziția de Asistent Departament.

După o pauză de aproape 2 ani în care am învățat ce înseamna rolul de mămică, am acceptat o nouă schimbare și din anul 2021 ocup funcția de Asistent Manager Departament Decorațiuni și Designer Florist.

Cum decurge o zi din activitatea ta? Care sunt cele mai mari provocări?

O zi începe prin a mă informa cu privire la ce campanii avem în desfășurare, ce informări am primit pe email, verificarea și așezarea produselor în amenajare, inclusiv comandarea produselor pentru stoc. Pe lângă activitățile zilnice, provocarea principală este să facem tot posibilul ca produsele din magazin să fie așezate corect, estetic și atractiv pentru a satisface preferințele clienților.

Care sunt principalele ingrediente pentru o experiență plăcută într-un magazin Mobexpert?

Principalele caracteristici pe care le regăsim în orice magazin Mobexpert sunt: consiliere specializată, produse și servicii de calitate premium, atmosferă caldă și primitoare încă de la intrarea în magazin.

Ce aspecte ale job-ului îți plac cel mai mult și îți aduc cea mai mare satisfacție?

Principala satisfacție este atunci când reușesc să transpun ideile clienților în realitate prin oferirea soluției potrivite la momentul respectiv. Totodată, este spectaculos cum o simplă idee poate deveni un proiect de succes și finalul este fix cel imaginat, deși drumul de la idee la soluție este uneori pavat cu multe provocări.

Sunt fericită și când revăd cu mare drag clienți care se reîntorc frecvent în magazinul nostru doar pentru că aici au găsit ceea ce căutau.

Care este un proiect de care ești mândră?

Un proiect de care sunt tare mândră anul acesta este legat de promovarea și testarea produselor din colecția noastră, produse destinate zonei de cooking. Împreună cu echipa, realizăm o serie de video-uri scurte ce conțin informații despre utilizarea produselor și ce preparate se pot realiza cu ajutorul acestora. Este un proiect care ne ajută să punem într-o altă lumină ceea ce iubim noi în magazine, produsele de calitate și versatilitatea acestora.

Un alt proiect de suflet pentru mine include flori, multe flori si aranjamente florale create cu mult drag pentru clienții noșțri. Fie că vorbim de un aranjament cadou, sau de un aranjament pentru acasă, mereu descopăr noi și noi feluri de a înfrumuseța un spațiu cu vibrația și culorile florilor.

Prin intermediul serviciului de design floral, reușesc să fiu aproape de fiecare client și să creez aranjamentul de flori dorit pentru fiecare ocazie.

Ce calități te ajută să ai succes în acest domeniu?

Consider că cele mai importante calități care mă ajută să am succes în acest domeniu sunt creativitatea și răbdarea de care dau dovada în majoritatea situaților. Mă ajută și entuziasmul cu care vin în fiecare zi la muncă, îmi dă energie pentru proiecte noi și pentru fiecare client care ne calcă pragul.

Cine sunt oamenii, personajele care te inspiră?

Găsesc inspirație în tot ceea ce mă înconjoară, însă, știu că dacă nu aș avea susținerea managementului în implementarea tuturor ideilor, cu siguranță n-aș fi simțit că mă dezvolt continuu. Mă bucur că lucrez alături de o echipă care crede în ideile mele și mă ajută să le conturez în cea mai frumoasă formă.

De ce ai recomanda unui prieten Mobexpert ca loc de muncă?

Cel mai important aspect pentru care aș recomanda Mobexpert ca loc de muncă este legat de apartenența la grup, ca într-o familie. Este locul unde îți descoperi punctele forte de care poate nu erai conștient și poți să-ți depășești limitele, barierele și să te dezvolți armonios.

Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc.

Cel mai important sfat este „crede în tine”. Investește în tine, dezvoltă-ți aptitudini noi, nu te lăsa doborât de primul eșec sau obstacol întâmpinat, ridică capul sus și mergi mai departe. Demonstrează-ți în fiecare zi că astăzi ești mai bun ca ieri.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)