#OameniiMobexpert - Ana: „Integritatea este cea mai importantă valoare după care mă ghidez”

 

Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră Ana-Maria Vărăticeanu (Vîlcu), Manager Departament Mobilier General în magazinul Mobexpert Sibiu.

Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cum este Ana, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?

Sunt o persoană ambițioasă și încă din timpul facultății - Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor - mi-am dorit independență financiară și să progresez, fapt pentru care în tot acest timp am activat în domeniul HoReCa, unde am învățat să apreciez oamenii și să lucrez în echipă.

Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.

Mi-am început povestea în cadrul Mobexpert în 2017, atunci când m-am angajat pe postul de Consultant Vânzări în cadrul departamentului mic mobilier. Dorința de a mă dezvolta și perseverența m-au ajutat să accept o nouă provocare, iar în momentul de față activez pe postul de Manager Departament.

Cu ce este Mobexpert special pentru tine?

Mobexpert face parte din procesul meu de învățare și dezvoltare și, indiferent de ceea ce îmi rezervă viitorul, voi ține minte că acesta este locul unde am crescut atât pe plan profesional, cât și personal.

Cum decurge o zi din activitatea ta? Care sunt cele mai mari provocări?

În fiecare zi apar noi provocări, iar țelul meu principal este ca fiecare client care trece pragul magazinului să plece mulțumit. Nici o zi nu este la fel, dar mereu am totul bine organizat pentru a fi cât mai productivă.

Ce aspecte ale job-ului îți plac cel mai mult și îți aduc cea mai mare satisfacție?

În cadrul magazinului Mobexpert am avut ocazia să progresez și am întâlnit oameni frumoși cu care poți forma o echipă. Faptul că nu există monotonia unei zile de lucru repetitive și că am alături de mine colegi cu ajutorul cărora pot duce la bun sfârșit toate obiectivele, pot spune că sunt aspectele care îmi plac cel mai mult. Satisfacția cea mai mare o am atunci când reușesc să depășesc toate obstacolele și să mulțumesc fiecare client.

Care sunt principalele ingrediente pentru o experiență plăcută într-un showroom Mobexpert?

Exact cum spune și numele, Mobexpert este expertul tău în mobilă. Clienții care ne calcă pragul caută calitate, seriozitate și experiențe plăcute, iar produsele noastre vin însoțite de toate aceste aspecte. Căutăm să ne asigurăm că, în fiecare zi, suntem la nivelul așteptărilor fiecărui client.

După ce valori te ghidezi în activitatea ta?

Integritatea este cea mai importantă valoare după care mă ghidez, pentru că a fi onest și cinstit denotă tărie de caracter, iar conformitatea vine ca o completare pentru că ne ajută să construim un mediu organizațional bazat pe proceduri de lucru clare, bine definite.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în ultimul an?

Nu consider că este o lecție, dar ultimul an m-a ajutat și cred că ne-a învățat pe toți să fim mai adaptabili și să avem încredere unii în ceilalți. Modul în care ești capabil să gestionezi situațiile care te scot din zona de confort, dinamismul și viteza de reacție te ajută în situațiile de criză.

De ce ai recomanda unui prieten Mobexpert ca loc de muncă?

Mobexpert oferă siguranță și încredere. Aici întâlnești oameni alături de care poți învăța și te poți dezvolta pe plan profesional, dar și personal.

Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc?

Este important să aibă obiective bine stabilite încă de la început, să lupte pentru ceea ce își doresc, să creadă în forțele proprii și niciodată să nu se dea bătuți. Poate fi o perioadă mai dificilă pentru mulți, o perioadă la care să te adaptezi la situații noi și să apreciezi mai mult ceea ce ai. Trebuie să trateze cu seriozitate și profesionalism toate proiectele în care sunt implicați.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)