Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
Mobexpert X Ioana Uretu - Episodul 6
Alături de Ioana Uretu, explorăm împreună stilul de amenajare modern și, implicit, o colecție dragă nouă - Mobexpert Modern. În episoadele anterioare ale acestei serii, am explorat caracteristicile designului modern și am vorbit despre: livingul modern, camera copiilor, trei idei de dormitoare în stil modern și biroul modern.

Continuăm această serie cu cel de-al șaselea episod, în care vorbim despre inima casei - bucătăria. Bucătăria este locul unde gătești, socializezi sau te relaxezi, de aceea o amenajare reușită a acesteia o poate transforma într-un spațiu plăcut și primitor. Îți prezentăm trei stiluri moderne și diferite care inspiră eleganță, echilibru și armonie.
Sumar
Bucătăria minimalistă
Prima bucătărie pune accent pe echilibru vizual și eficiență, având linii curate, texturi fine și o paletă în tonuri de ivoir și gri cald. Pe lângă materialele eco-sustenabile, impermeabile și rezistente la pete și șocuri, bucătăria oferă spații de depozitare generoase și bine organizate. Electrocasnicele sunt complet integrate, iar plita încorporată sub blatul cu textură de marmură aduce un plus de rafinament.

Bucătăria elegantă
Cea de-a doua bucătărie aduce eleganță și echilibru. Tonurile calde și accentele aurii ale bucătăriei Lima creează un spațiu rafinat, cu forme armonioase și detalii bine gândite. Sistemul de masă extensibilă Lunch Reverse este integrat discret într-un sertar, ideal pentru spațiile compacte. Hota cu design curbat care se poate personaliza în nuanța usilor se completează perfect, iar frigiderul smart aduce tehnologie modernă și utilitate în fiecare zi.

Bucătăria contemporană
Cea de-a treia bucătărie este potrivită pentru spațiile mici, cu personalitate și face parte din colecția „Mobexpert pentru Apartament”. Liniile drepte, accesoriile negre și lumina LED integrată în mobilier creează contrast și un efect vizual echilibrat. Masa extensibilă continuă textura marmorată a blatului, oferind unitate într-un spațiu compact.

Dacă vrei să vezi cum arată toate aceste idei puse în practică, te invităm să descoperi episodul complet chiar aici. Urmărește-ne în continuare pentru că urmează noi episoade și noi idei de amenajare. Stay tuned!
Informațiile prezentate sunt valabile la data publicării articolului. Publicat: 15 septembrie 2025


