Ce să-i iei persoanei iubite de Valentine’s Day: 10+ idei de cadouri de Ziua Îndrăgostiților perfecte pentru El sau Ea

Se spune că iubirea trebuie celebrată în fiecare zi, însă de cele mai multe ori haosul cotidian ne determină să punem pe locul doi micile gesturi care chiar contează. De aceea, Ziua Îndrăgostiților este un bun prilej să-ți surprinzi iubitul sau iubita cu un dar  plin de personalitate. Dacă nu știi de unde să o apuci, ți-am pregătit o listă cu idei de cadouri de Ziua Îndrăgostiților, atât pentru el, cât și pentru ea, care să te inspire în alegerea celei mai surprinzătoare declarații de iubire. 

Sumar


Idei de cadouri de Ziua Îndrăgostiților pentru EA, iubita ta

Femeile iubesc cadourile și surprizele, indiferent de ocazie sau zi. Cu toate că Ziua Îndrăgostiților este mai degrabă o sărbătoare simbolică, alegerea unui cadou potrivit, plin de esență și în concordanță cu pasiunile partenerei tale va face diferența. Dacă nu știi ce să-i iei soției sau iubitei, iată câteva idei de cadouri de Valentine’s Day pentru ea care o vor surprinde plăcut:

1. Kimono pentru un look îndrăzneț și plin de culoare

Dacă iubita ta îndrăgește hainele de casă confortabile și ieșite din comun, atunci un kimono în nuanțe vibrante este cadoul perfect pentru ea de Ziua Îndrăgostiților. Pe lângă faptul că oferă un look exotic și original, este o piesă vestimentară comodă, ce poate înlocui cu succes tradiționalul halat de baie. Optează pentru o culoare vibrantă și veselă, care să-i facă fiecare moment mai frumos și să o strângă într-o îmbrățișare caldă chiar și atunci când nu ești lângă ea.

 

2. Ramă foto pentru un colaj de emoții și amintiri de neuitat

Fotografiile sunt cea mai bună metodă de a imortaliza momentele inedite din viața noastră și a le face nemuritoare. Dacă ai o iubită pasionată de fotografie, atunci cadoul ideal include multă iubire transpusă pe foile lucioase. Fo o selecție a celor mai relevante fotografii cu tine și iubita ta, și încadrează-le într-o ramă foto specială. Aceasta nu doar că va fi o piesă veritabilă de decor în camera voastră, ci va reprezenta și un cadou de Ziua Îndrăgostiților plin de emoție și poveste pentru ea.

3. Fierbător colorat pentru dimineți călduroase și pline de savoare

Un fierbător cu un design deosebit este idee de cadou original de Valentine’s Day pentru iubita care preferă o cană de ceai aromat sau de cafea la prima oră a dimineții. Acest îi va aminti de tine în fiecare zi,astfel că îi vei face diminețile mai vesele și colorate chiar și atunci când nu beți cafeaua împreună. 

4. Decorațiune romantică pentru un ambient de poveste

Decorațiunile sunt o modalitate inedită de a personaliza locuința și a crea un ambient plăcut și relaxant. Atunci când iubita ta este pasionată de amenajarea casei, cadoul de Ziua Îndrăgostiților este un bun prilej să-i reamintești cât de mult îi apreciezi pasiunile. Oferă-i un obiect decorativ cu tematică pentru această ocazie specială, care să-i sugereze constant cât de mult o iubești. 

5. Set fondue pentru un desert special savurat în doi

Dacă felul principal de mâncare al iubitei tale este desertul, atunci cucerește-o cu o delicatesă plină de ciocolată și iubire. Optează pentru un set fondue și bucurați-vă împreună de o porție delicioasă de căpșuni învelite în ciocolată și un pahar de șampanie. Se spune că iubirea trece prin stomac, iar un cadou savuros de Valentine's Day pentru ea (dar și pentru tine) este modul ideal de vă celebra dragostea.

6. Difuzor decorativ pentru o atmosferă parfumată și plină de stil

Dacă iubita sau soția ta adoră să aibă propriul ei colțișor de relaxare, cu mirosuri parfumate, muzică ambientală și elemente de decor inedite, atunci tocmai ai găsit cadoul ideal pentru ea de Ziua îndrăgostiților. Un difuzor de cameră decorativ care îmbină utilul cu plăcutul, fiind o sursă parfumată de bunăstare și un element cu un design deosebit. Astfel, iubirea va pluti în aer.

7. Cutie de bijuterii pentru o iubită prețioasă 

Se spune că bijuteriile sunt cele mai bune prietene ale femeilor. Astfel, dacă iubita ta îndrăgește accesoriile prețioase, o cutie de bijuterii devine un element de nelipsit din suita sa. De Ziua Îndrăgostiților, alege un astfel de cadou special pentru ea. Optează pentru model deosebit pe care nu doar că o va folosi cu drag, ci o va privi ca pe o piesă de suflet, plină de însemnătate. 

Dacă încă nu ai găsit darul perfect, aruncă un ochi și peste articolul nostru cu idei de cadouri pentru iubită, potrivite indiferent de ocazie.

Idei de cadouri de Ziua Îndrăgostiților pentru EL, iubitul tău

Practici și foarte pragmatici, bărbații prețuiesc micile atenții care le fac viața mai ușoară. Chiar dacă nu pare, un dar util și plin de însemnătate este un prilej de bucurie chiar și pentru cele mai încruntate frunți. Dacă nu știi încă ce să-i oferi cadou iubitului sau soțului de Valentine’s Day, iată câteva idei de daruri originale pentru el care îl vor surprinde în mod plăcut. 

1. Pled călduros pentru serile cozy în doi

În zilele friguroase de iarnă, relaxarea capătă o cu totul altă însemnătate. O pătură călduroasă, o cană de vin fiert și un film bun, savurate alături de persoana iubită sunt mixul ideal pentru o seară reușită. De Ziua Îndrăgostiților, fă-i cadou iubitului tău un pled pufos de care să vă bucurați împreună în zilele răcoroase.

2. Decorațiune specială, în ton cu pasiunile lui

Dacă iubitul tău are diferite pasiuni și hobby-uri, atunci cel mai potrivit cadou de Ziua Îndrăgostiților pentru el este unul care să-i amintească de ele. Fie că este vorba de călătorit, sport sau plimbat cu motocicleta, o decorațiune elegantă și sugestivă este elementul ideal în orice încăpere, care îi va aminti de tine.

3. Blender profesional pentru health nut-ul din el

Sportul și alimentația sănătoasă fac parte din rutina iubitului tău? Atunci un cadou original de Valentine’s Day care să-i ofere doza zilnică de vitamine și bunăstare este mai mult decât perfect! Surprinde-l cu un blender profesional cu ajutorul căruia va adăuga un plus de diversitate și culoare în dieta sa, cu cele mai delicioase sucuri naturale și smoothie-uri.

4. Suport de sticle pentru colecționarul de vinuri

Barul amenajat în casă nu mai face față colecției sale de vinuri? Dacă bărbatul de lângă tine este un colecționar al acestei băuturi fine, un suport de sticle este o idee de cadou de Valentine’s Day excelentă. Optează pentru un model elegant și generos, care să servească atât ca spațiu de stocare, cât și ca obiect de decor în living. În plus, adaugă și o sticlă de vin roșu de care să vă bucurați împreună la cina romantică din seara de Zilei Îndrăgostiților.

5. Veioză pentru iubitul care muncește mult

Dacă iubitul tău lucrează de acasă sau obișnuiește să stea la birou până la ore târzii, o idee ar fi ca de Ziua Îndrăgostiților să îi oferi un cadou util. Un birou amenajat pe măsura jobului său este mai mult decât necesar, așa că un accesoriu care să-i facă munca mai plăcută va fi binevenit:  o veioză plină de personalitate care să creeze un ambient plăcut. În acest mod nu doar că se va bucura de o productivitate mai mare, ci va avea și un cadru primitor în care își va petrece o mare parte a timpului. 

6. Hamac pentru momente de relaxare în natură

V-ați propus ca în această primăvară excursiile și timpul petrecut în natură să facă parte din rutina voastră? Atunci începe să te asiguri că planul vostru se va transforma în realitate, cu un dar subtil și foarte practic. De Ziua Îndrăgostiților fă-i cadou un hamac, pe care-l poate folosi când amenajează balconul, terasa ori curtea pentru sezonul cald sau când ieșiți la picnic în parc ori la pădure 

7. Gift card, cadoul personalizat, ideal pentru îndrăgostitul cu gusturi ascunse

Dacă în acest an alegerea cadoului de Ziua Îndrăgostiților a devenit o misiune aproape imposibilă, deoarece ai prea multe opțiuni și nu știi pe care să o alegi, atunci lasă-l pe el să aleagă. De acest Valentine’s Day optează pentru un altfel de cadou: un gift card Mobexpert. Poți opta pentru una dintre cele patru sume disponibile, și astfel ai siguranța că își va alege singur fix ceea ce își dorește. În plus, pentru a da o notă personalizată cadoului, optează și pentru o felicitare, pe care iubitul tău o va primi lângă cardul cadou și care îi va aminti cât de mult îl prețuiești. 


 

Dacă ai nevoie de mai multă inspirație în găsirea cadoului perfect pentru el de Valentine’s Day, aruncă un ochi și pe ghidul nostru cu idei de cadouri pentru el, perfecte pentru orice ocazie. 

Alegerea cadoului potrivit de Ziua Îndrăgostiților pentru el sau ea este doar primul pas pentru a vă sărbători relația așa cum se cuvine. Nu uita să-l însoțești cu o invitație de a petrece momente de calitate în doi, la o cină romantică acasă sau în oraș. 

Explorează întreaga noastră gamă de cadouri de Valentine’s Day pentru a-l alege pe cel perfect pentru sufletul tău pereche și a celebra iubirea într-o manieră inedită.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)